0
0

Sărut mâna, părinte. Vă adresez și eu o întrebare. În data de 11 iunie 2011, eu şi viitorul meu soţ ar trebui să avem cununia religioasă. Toate pregătirile au fost realizate pentru acea dată (restaurant, fotograf, cameraman), dar am aflat ca în acea zi nu se oficiază cununii religioase, pentru că este ajunul Rusaliilor. Preotul ne-a spus să mergem la Mitropolie şi să încercăm să obţinem o dezlegare pentru ziua respectivă, dar şansele noastre de reuşită sunt mici. Vă rog să mă ajutaţi şi să îmi spuneţi cum pot rezolva această problemă. Vă mulţumesc.

  • Cristina a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută scumpii noștri. Haideți să facem ascultare bisericii, nu se vor schimba tradițiile și canoanele pentru dorințele noastre ale oamenilor…. să nu ne jucăm cu cele sfinte. Mai degrabă te lipsești de restaurant, fotograf, decât să mânii pe Domnul…. cred eu. Însă cred că soluții de ieșire din situație sunt. Nu cred că e vorba de dezlegare. Încercați să vă cununați puțin mai înainte. Deși pe 11 iunie e pomenirea morților, adică în Republica Moldova nu se fac cununii în ziua de sâmbătă. Întrebați părintele când e ziua potrivită pentru cununie și faceți atunci când e posibil. Nu schimbați rânduielile lăsate de Sfinți după cum doriți voi ci faceți voi rânduielile după cum este lăsat de Sfinții Părinți. De veți face dovada smereniei și veți face cum au rânduit Sfinții Părinți să știți că veți aduna binecuvântarea și veți întâlni adâncile bătrâneți unul alături de celălalt. Iar de începeți viața de familie cu pasul cel greșit cu greu veți păstra nevătămată de divorț familia pe care o așteptați să ia ființă.

Domnul să vă fie judecătorul dar și Aducătorul de binecuvântări.

Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.