Bună seara! Mă iertaţi, că poate am o întrebare mai mult ştiinţifică decât teologică. Ce spune biserica sau sfinţii părinţi referitor la cei care pe pământ sunt rătaciţi cu mintea, din diferite motive medicale (schizofrenii, alhaizhamer, paralizii, etc)? Ei atunci când trec în lumea de dincolo, se vor putea bucura de împărăţia lui Dumnezeu? Se spune că mintea este creierul sufletului şi atunci dacă ea este bolnavă ce se întâmplă? Ei se pot mântui? Unii preoţi selecteză chiar după tipul de afecţiune daca pot să fie împărtăşiţi cu Sfintele Taine. Teoretic ştiu că trebuie să mă preocupe în primul rând mântuirea mea, dar pentru că am avut în familie o situaţie similară aş dori să ştiu. Persoana în cauză înainte să se îmbolnăvească (de alhaizhamer) era destul de evlavioasă, s-a căit amarnic pentru ceva păcate (avorturi), s-a spovedit, dar … iertarea de sine se face cel mai greu. Se gândea mereu că dacă totuşi Dumnezeu nu o va ierta? Şi apoi câţiva ani a stat într-o stare de neştiinţă de sine? Sau cine ştie ce era în mintea ei, pentru că nu mai putea comunica? Încă o dată mă iertaţi dacă întrebarea e deplasată.