0
0

Eu am o întrebare lungă şi dureroasă. Trec prin nişte momente foarte dificile. În urmă cu 16,17 ani am cunoscut un băiat, de care m-am îndrăgostit şi eu şi el. El mai fusese căsătorit şi nu-mi mărturisise asta.  Eu am aflat şi cu toate că începusem să-l iubesc nu am mai vrut să fiu cu el. Venea în fiecare zi la mine, mă implora să-i dau o şansă. Spunea că de ce cei care au ratatat o căsnicie, noi oamenii îi considerăm de parcă ar avea un handicap. Apoi am cunoscut-o pe mama soacră. Şi ea bineînţeles zicea la fel. Ne-am căsătorit şi am locuit la socrii, au început problemele. Soacra se certa mereu cu el, găsea tot timpul ceva şi apoi zicea că e din cauza mea. Este o persoană foarte certăreaţă şi cu socrul se ceartă mereu dacă nu este totul cum vrea ea. Am rugat pe soţul ca să ne mutăm ca să evităm certurile, cu toate că eu lăsam tot timpul capul plecat şi nu-i ziceam nimic. După ce am plecat, a început mai rău, nimic din ce făceam nu era bine. Am tăcut, am răbdat şi am mers mai departe până când într-o zi a zis că fur din casa ei. Îmi zise şi de lucruri aiurea şi de lucruri pe care mi le dăduse chiar ea. A zis că i le-am furat. Am hotărât împreună cu socrul meu să nu mai merg pe la ei şi nici ea să nu vină pe la noi, pentru că şi când venea pe la noi făcea circ din orice. Acum soţul înveninat cu atâta venin pe care ea îl bagă de fiecare dată când merge la ea, poate că şi de altele că e obişnuită să meargă la ghicit, ce face acolo nu ştiu, dar ştiu că merge în continuare. El nu mă mai iubeşte, are de un an sau chiar doi pe cineva, nu ne dă bani în casă, anul acesta am stat o lună fără curent, fără gaz stăm de aproape un an etc. Eu lucrez, dar primesc foarte puţin, 5 milioane de lei vechi, abea îmi ajunge de hrană pentru mine şi copii.  Copiii când nu am avut current, au dormit la socrii, împreună cu el, din cauza frigului din casă am acceptat pentru ca ei să nu se îmbolnăvească, dar numai lucruri rele le vorbea despre mine. Copiii în fiecare zi plângeau la telefon, mai ales băieţelul care are numai 5 ani şi se sperie de cei spune mamaia. Mi-a mărturisit că eu o să-l ucid pe taică său, aşa i-a zis mămaia că a visat ea. Fata care are 14 ani a găsit un acatist în care scria că noi trebuie să ne despărţim cât mai repede. Fata l-a luat la ea, iar ea a bătut-o şi i-a zis să nu se bage. Nu pot să mai spun, că sunt multe de spus. Eu doar atâta vreau să zic, că nu am jignit-o cu nimic, nu i-am întors vorba,  am fost o fată cuminte când m-am căsătorit şi nu am văzut alt bărbat în afară de el îl iubesc şi acum şi nu vreau să mă despart de el, pentru mine el este totul, cu toate că mi-a făcut multe. El spune că nu vrea să divorţăm, dar eu cred că numai pentru copii vrea aceasta, că oricum el nu mai are nimic pentru mine, pleacă de viner la noua lui iubită şi când vine stă mai mult pe la ai lui. Aşa vrea el în continuare să fim o familie? Spuneţi-mi unde să merg, ce să fac, ce să citesc ca să-l aduc pe calea cea bună şi pe ea s-o îmbunez.

  • Bidihon Ancuța-Maria a întrebat 14 ani ago
  • last edited 8 luni ago
  • You must to post comments
0
0
Dragă soră, Înţeleg că vă este foarte greu, dar prin faptul că nu cedaţi şi doriţi să continuaţi lupta pentru soţ şi familie, sunteţi un exemplu demn de urmat multor femei, care la orice greutăţi din familie preferă să destrame o legătură sfântă decât să ducă până la urmă propria cruce. „…cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui”. Doar că aş vrea să vă spun că ar trebui să faceţi mai mult loc Domnului nostru în viaţa d-ră pentru a primi o întărire în această cale deloc uşoară. E bine că le primiţi pe toate cu smerenie şi nu căutaţi dreptate la oameni. Încercaţi să nu vă pierdeţi nădejdea şi în continuare, toate le poate face Domnul pentru cei cu o credinţă şi dragoste adevărată faţă de el. E greu să suporţi aceste nedreptăţi şi învinuiri neîntemeiate, dar amintiţi-vă câte a suportat Domnul nostru Iisus Hristos pentru mântuirea noastră, nepurtând nici o vină. Iertaţi-o din inimă pe soacra d-ră, şi nu atrageţi atenţie la faptul că apelează la aceste practici vrăjitoreşti. Rugaţi-vă şi pentru ea Domnului pentru ca să o aducă din această rătăcire. Ca şi de altfel şi pentru soţ. Rugaţi-vă Domnului pentru el. Deci nu e atât de important care anume rugăciuni veţi citi, dar câtă credinţă veţi avea. Este foarte important ca atunci când ne rugăm să avem credinţă. Să credem că Dumnezeu aude rugăciunea noastră, să credem că Dumnezeu este Bun şi Milostiv, să credem că Dumnezeu poate împlini orice rugăciune şi că toate sunt cu putinţă la Dumnezeu. Principalul deci este să nu vă îndoiţi de puterea Domnului şi de ajutorul său.   

Aşa să vă ajute Dumnezeu.
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.