0
0

Sărut mâna, Părinte nici nu ştiu cum să încep am păcatiut foarte mult, am o relaţie cu un bărbat însurat de 6 ani. Ne-am cunoscut în altă ţară el fiind asiatic, am ştiut de la început că este însurat, dar am acceptat relaţia pentru că eram departe de ţară şi mă simţeam singură. M-am ataşat de el pentru că m-a ajutat cu multe lucruri, el fiind de 10 ani în ţara respectivă cunoscând foarte bine limba şi legile de acolo. Când ne-am cunoscut el nu era într-o relaţie bună cu soţia lui spunând că nu o mai iubeşte şi singurul motiv pentru care mai stau împreună era că aveau un copil. Mi-a cerut să mă căsătoresc cu el şi nu am acceptat. Nu am vrut să-i stric familia. Am încercat de multe ori să mă despart de el, dar parcă a fost un făcut şi tot timpul ne împăcam şi aşa au trecut 6 ani. Ţin la el foarte mult şi în momentul de faţă nu pot vedea alt bărbat decât pe el. Ce pot face Stimate părinte, să mă lepăd de el? Vă rog să mă ajutaţi cu un sfat.

  • Claudia a întrebat 14 ani ago
  • last edited 5 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, oare credeţi că vă putem da alt răspuns, decât cel pe care îl ştiţi şi d-ră. Începeţi mesajul cu faptul că cunoaşteţi că trăiţi în păcat, şi cred că conştientizaţi şi gravitatea lui. Aceasta e cel mai important, toate celelate detalii sunt doar scuze de ce aţi ajuns la aceste păcate şi de ce nu vreţi să vă lepădaţi de ele. Nu are nici o importanţă de îşi iubeşte soţia de nu o iubeşte, sunt o familie şi nu aveţi nici un drept să interveniţi între ei. Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă. Şi oare nu aţi încercat nicicând să meditaţi şi ce simte acea femeie, care sunt sentimentele ei în cazul dat, sau când ne luptăm pentru fericirea proprie nu mai contează şi suferinţa aproapelui. Nu vreau să vă pară acest mesaj prea dur, dar e mai bine acum să vă daţi seama de ceea ce faceţi, decât atunci când nu veţi mai putea schimba nimic. Pentru d-ră nu există mai multe soluţii de vă gândiţi nu numai la fericirea aceasta pământească, dar şi la faptul că ne aşteaptă şi o veşnicie, şi numai de d-ră depinde cum va fi ea. Deci nu numai să vă lepădaţi de acestă viaţă urâtă Domnului, dar şi neapărat să vă găsiţi un duhovnic şi să vă faceţi ordine în suflet, dar una adevărată, care să aducă pace şi linişte sufletului şi o viaţă nouă, depărte de aceste păcate.

  Nu frica de a pierde fericirea din această lume, ci frica de a pierde viața de veci trebuie să ne dea de gândit.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.