Tâlcuire

0
0

Sărut mâinile, Sfințiților Părinți! Am nevoie de puțin ajutor în tălmăcirea unor versete biblice căci, încă n-am cunoștințe ermeneutice relevante. ” 4. Ieşi-va duhul lor şi se vor întoarce în pământ. În ziua aceea vor pieri toate gândurile lor”, verset folosit de eretici pentru justificarea ideii că nu există conștiință după moarte, și: ” Cât despre ziua aceea și ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii care sunt în cer, nici Fiul, ci numai Tatăl“ (Marcu 13:32 )  pentru justificarea ideii că Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, în veșnicie fie slăvit Numele Său, ar fi mai mic decât Tatăl. Mă rog pentru iertarea rătăcirii și a păcatelor lor și ca Dumnezeu să le lumineze mințile. Doamne ajuta !

  • Lucian a întrebat 13 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută. Să încep cu ceea ce spune Evanghelia: „Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl” Marcu 13:32. A spus așa Mântuitorul pentru a le lua grija aceasta de pe suflet și pentru a nu le mai oferi motiv ca altă dată să mai actualizeze această temă. De fapt le premerge voinței lor de a întreba când o sa fie acestea toate. Căci la sigur dacă suntem mai atenți la versetele care sunt înaintea versetului 32 vedem că Domnul vorbește despre cele ce au să fie. Și așa cum Domnul cunoaște mintea oamenilor, El a văzut cele care aveau să se transforme în întrebare, și a rostit cele din versetul 32. Pentru a le opri curiozitatea, ceea ce nu le-ar fi de nici un folos: căci la ce ne folosește dacă am cunoaște timpul celor ce au să fie? Tot la acest verset doresc să îl amintesc pe Teofilact al Bulgariei care vine cu o mică comparație spunând că procedarea Mântuitorului se aseamănă cu cea a părinților din zilele noastre. De multe ori pruncii văzând unele lucruri în mâinile părinților le cer de la ei, și chiar și cu plâns încearcă să dobândească cele ce doresc. Din această cauză unii părinți recurg la șmecheria de a ascunde acele lucruri din mână arătând că mâinile sunt goale. Cred că nu sunteți în lipsă de cunoaștere a acestui comportament. Astfel se oprește și suferința copilului redată prin plâns și împlinirea părinților în ai proteja pe copii de pericolul care poate aduce acele lucruri voite de copii. Astfel și Mântuitorul asemenea Tatălui Înțelept i-a liniștit pe apostoli. Căci de le-ar fi spus: „Știu dar nu vă spun” ar fi semănat puțină tristețe în ei. Dar că Domnul este cunoscătorul „acelei zile” se vede din faptul că El este Creatorul veacurilor. Cum să nu știe el cele pe care le-a creat? Iar oprirea pe care o face Mântuitorul ar mai fi și cu scopul de a opri unele superstiții care puteau să pornească chiar din rândul apostolilor ca și oameni care sunt urmașii Celui care cunoaște toate. Cu alte cuvinte pe toate le-a lăsat în ascuns acolo unde este și Tatăl. Și frumos lucru a făcut Mântuitorul, lăsând în ascuns acest lucru. Astfel trebuie să fim pregătiți și să priveghem mereu. Căci altfel nu ar fi fost frumoasă credința. A știut El de ce e mai bine să lași în ascuns acea zi. Deci El a lăsat în ascuns acea zi și nu că nu o știe. Al doilea verset cerut spre explicare este: „Ieşi-va duhul lor şi se vor întoarce în pământ. În ziua aceea vor pieri toate gândurile lor”. Traducerea corecta a celui de al doilea cuvânt ar fi „suflare”. Deci traducerea pe care și ÎPS. Bartolomeu Anania o susține ar fi: „suflarea li se va duce, ei în pământul lor se vor întoarce, e ziua’n care gândurile lor toate vor pieri”. Și așa și este. Căci în ziua morți se ia de la trup suflarea cea pe care a primit-o la creație: „luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Facere cap. 2 vers. 7). Odată ce se ia suflarea, trupul se întoarce în pământ și nu mai are cum mintea, care este izvorul cunoștinței acestei lumi, să mai fie vie. Deci și ea intră în putreziciune. Absolut tot ce aparține de trup trece în neființă. Deci în acest verset e vorba doar de cele ale trupului. Spre încheiere vreau să vă spun că îndemnul meu pentru voi, scumpii mei frați, este de a nu vă mai implica în discuții cu ereticii. Nu se vor convinge ei de adevăr prin cele ce le veți spune voi, căci nici voi nu i-ați abătut de la adevăr. Și trezirea lor din somnul otrăvitor al schismaticilor e doar în propriul lor cuget. Și scumpii mei eu mă nevoiesc aici pentru a vă explica întru întărirea credinței voastre și nu pentru a arunca mărgăritarele în gura porcilor. Lăsați să se sature de noroiul lor. Poate le va veni mintea la cap. Importat este să nu ne depărtăm noi de la adevăr și odată cu aceasta îi vom stârpi și pe ei atunci când li se va termina timpul suflării lor. De aceea apar ciupercile otrăvitoare: pentru a fi spre otravă omului. Lăsați să se ofilească la soare, căci viața lor scurtă este.

Doamne ajută necunoașterii acestei lumi.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.