Păcatele

0
0

Bună seara, referitor la întrebarea 5996, am văzut că se poate mânca Sfintele Paşti în perioda în care femeia nu este curată, dar am văzut că anafura nu este bine. Să-mi fie cu iertare, eu am mâncat, ce ar trebui să fac în acest caz? Stiţi ce îmi pare rău? Că biserica chiar nu te învaţă aceste lucruri şi mai auzi de la unul de la altul multe lucruri care nu sunt bine să le faci. Dar ajungi să te întrebi să cred ce zice? Or fi babisme? Fiecare face cum îl taie capul, mi-ar plăcea să fie o regulă care să se şi ştie. Îmi pare rău ca nu am ştiut, doar că nu trebuie să mă apropii de cele sfinte. Doamne iartă-mă.

  • Adriana a întrebat 13 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Cu adevărat a Înviat. Noi tot suntem Biserică. Deci întreaga Biserică învață. Numai că nu toți aud ceea ce spune Biserica. Și ar fi bine să mai cercetați și singură. Pentru că a învăța în Biserică numai din predică e foarte greu. Pentru că învățătura este mare iar timpul predicii e scurt. Așa că ar fi bine singurei să căutam să vedem adevărul. Spre exemplu acum. Ați învățat că nu se poate. Și deja ați învățat ceva. Pentru ce s-a întâmplat cereți iertare ca pentru „păcatele din neștiință” și nu mai greșiți. Și dacă ceva nelămuriri cât mai există acest site și această rubrică mereu vă așteptăm cu întrebări.

Hristos a Înviat.

Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.