Hristos a Înviat! Miercuri dimineața, după ce mi-am făcut rugăciunile, pe la 00.30, m-am culcat și contrar obiceiului, am adormit mai greu. Dintr-odată, în timp ce dormeam, am simțit că întreg corpul îmi era parcă paralizat și, că într-un vis, am privit în stânga și era un fel de ceață densă neagră, am privit spre fereastră și lumina slabă ce pătrundea de la stâlpii de electricitate (stau pe un bulevard) a început să fie acoperită de altă ceață neagră. Atunci am strigat: Mama (și mă gândeam la Maica Domnului) și Tata (și mă gândeam că e Dumnezeu), iar când am gândit așa, dintr-o dată parcă am înțeles că Domnul Iisus îmi este frate și instantaneu, deși încă cu greutate, am reușit să fac cruce cu limba și imediat am putut să deschid ochii, deși corpul păstra încă acea greutate în mișcare. Parcă totul s-a petrecut într-o stare de conștiență. Despre ce-ar putea fi vorba? Mă gândesc la o ispită!? Mulțumesc!
- Oana Dubovschi a întrebat 14 ani ago
- last edited 8 luni ago
- You must login to post comments
Vă gândeați corect! Vă îndemn să stropiți casa cu Apă Sfințită și să însemnați pereții casei Dvs. cu Semnul Sfintei Cruci, înainte de culcare! Iar înainte de a adormi, rostiți cât mai des Rugăciunea inimii: ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul sau păcătoasa”!
Astfel de cazuri pur și simplu vor dispărea din viața Dvs!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.