0
0

Mulţumesc Părinte Victor de îndrumare, (întreb.7155), să vă spun, chiar eu am fost persoana care mereu a aspirat la perfecţiune. Nu vreau să mă laud şi să pierd şi puţinul care-l am, dar având din start un soţ care nu ştia nimic de credinţă şi care a fost crescut departe de biserică, am încercat să-l aduc pe calea cea buna cât de cât. A înţeles multe dar nu aplică nimic pentru a schimba situaţia în familie, mă înţelegeţi? Cred că acum chiar are frică de Dumnezeu, însă ce folos din asta?!, căci şi în Psaltire scrie că bărbatul guraliv nu se va mântui, îmi cer scuze că nu am scris exact ca acolo, dar vă rog să-mi explicaţi şi mie păcătoasa, ce vrea să ne spună psalmistul prin asta? De obicei femeile sunt mai galagioase adică vorbesc şi ceartă mai mult decât bărbaţii, dar la mine e viceversa.

  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, nu aş vrea să pară o judecată, dar de parcă nu vă doriţi mântuirea soţului. Toate ce le faceţi trebuie să le faceţi din dragoste şi fără a judeca. Cineva are o simţire, trăire mai puternică a credinţei, cineva e încă rătăcit şi pierdut. Dar Dumnezeu îl iubeşte şi pe cel mai păcătos, şi poate mult mai mult decât pe cel plin de virtuţi. De aceea nu cred că e cazul să urmăriţi „evoluţia” soţului pe calea credinţei. Nu aţi vrut să atrageţi atenţia la citatul pe care vi l-am adus. Dar oricum o să mă repet, pentru a cere de la cineva schimbări, trebuie iniţial noi să le avem în propriul suflet deja. Fără supărare, dar dvs cu adevărat implimentaţi tot ceea ce aţi înţeles că e adevăr? Nu apăr bărbaţii, dar totuşi cred că foarte mult depinde de faptul cum „trăieşte credinţa” soţia, de vrea să-şi aducă soţul la adevăr. Începeţi prin înţelegerea propriilor greşeli şi schimbarea continuie a lor şi abea apoi cereţi-i şi soţului ceva. Dar cu adevărat dacă veţi face aşa cum ne cheamă Mântuitorul „Atunci vei fi tu mai mare şi mai înalt decât alţii, mai strălucit şi mai mărit, când te vei înjosi pe tine însuţi, când nu vei umbla pentru rangul cel dintâi, când vei răbda de bună voie umilinţa, jertfirea de sine şi primejdia, când tu vei încerca să fii sluga tuturor, gata a face şi a suferi toate pentru aceasta”, nu veţi mai căuta la slăbiciunile soţului. Dar veţi căuta să faceţi tot posibilul şi pentru mântuirea sa.  

Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos

Căci ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul?

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.