Sărut mâna, părinte. Am observat că atunci când am un moment de singurătate sunt liniştită şi totul în jur mi se pare foarte frumos, sunt plină de gânduri bune, de pace şi iubire. Problema e, mi-e şi ruşine să vă spun, că toată această pace se duce ca un fum când se trezesc copiii, sau când vin de la şcoală, deci când intru în contact cu ei. Sunt minori, se necăjesc unul pe celălat, se ceartă sau daca e linişte cine ştie ce boroboaţă fac… oricum ar fi nu e bine, intervin, îi cert, mă supăr pe ei, îi pedepsesc, toate astea aduc tulburare, se duce liniştea mea! Când lucrurile se liniştesc şi-i privesc cum dorm şi par aşa inocenţi, ca nişte îngeraşi îmi pare rău pentru că am ridicat glasul sau pentru palma pe care le-am dat-o, chiar dacă au umblat cu chibriturile sau au aruncat porcilor găini şi aceştia le-au mâncat, sau dacă strică lucrurile prin casă, sau ies în faţa maşinilor. Deşi le explic mereu de ce să nu facă anumite lucruri, nimic nu se schimbă. Aş minţi dacă n-aş recunoaşte că avem şi zile bune, foarte rar, dar aş vrea să fiu mai înţeleaptă, să nu mă mai ia valul mâniei, iar învăţăturile mele să dea roade… Spuneţi-mi vă rog frumos cum să fac să trăiesc în armonie cu cei pe care-i iubesc? Sunt aşa de obosită că încep să cred că doar în poveşti se întâmplă lucrul ăsta!
- Maria a întrebat 14 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Fără să vă dați seama, trăiți o viață ca în povești! Sincer! Nenumărate familii visează viața Dvs., visează casa plină de copii, visează zâmbetul zglobiu al copilașilor și năzbâtiile lor! Nu că nu vă înțeleg, știu că uneori e obositor, dar există și clipele frumoase, care vor rămâne, odată cu trecerea timpului vii în memoria Dvs! De pedepsit, trebuie să-i pedepsiți! Sfânta Scriptură ne îndeamnă să facem lucurul acesta: ”Vai de părinții care jelesc varga pentru copiii săi”! Și de mâniat vă permite Biblia să vă mâniați, zicând foarte clar: ”Mâniați-vă, dar nu greșiți”! Sau: ”Să nu apună soarele asupra mâniei voastre”! Deci nu e nimic rău în toate acestea! E rău, atunci când vă răzbunați pe copii sau pe soț, având mânie pe altcineva! E rău să lovești cu răutate! Dacă însă cearta își are izvorul în dragostea Dvs., față de copii, dacă mustrați cu dragoste, să vă întărească Dumnezeu!
Soră Marie, perioada dată va trece ca un fum! Mâine, poimâne o să vă vedeți copilașii pe la facultăți! Atunci o să vă fie dor de gălăgia lor, de zâmbetele lor și de jocurile lor! Bucurați-vă alături de ei și atunci, lucrurile vor sta altfel! Faceți-vă, după cum zice Sfânta Scriptură: ”Toate pentru toți”, doar să contribuiți la maximum la educația corectă a lor! În sensul bun al cuvântului, să știți că vă invidiez! Iar pacea, Dumnezeu o să aibă grijă și o să vo dea!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.