raspuns tulburare

0
0

Părinte Victor, nici nu ştiţi cât am aşteptat să îmi spuneţi sfatul dvs.(este păcat sau nepotrivit că mă adresez cu „dumneavoastră” dat fiind faptul că sunteţi un reprezentant al Bisericii?). Dumnezeu să vă răsplătească cu mulţime de binefaceri şi cu mântuirea cea mult căutată şi dorită, pentru că în toate întrebările mele văd Adevarul lui Dumnezeu în cuvintele dvs. Mulţumim că ne împărtăşiţi atât din înţelepciunea dvs. cât şi din experienţa de viaţă şi de preot, ne serviţi ca un demn exemplu. În privinţa soţului, să ştiţi că în timp ce întorceam în minte problema pe toate părţile, o concluzie pertinentă la care ajunsesem şi eu era să îi spun soţului că eu nu mă voi împăca şi nu îl voi reîncadra în familie (cu toate că mi se pare că sunt cam crudă cu astfel de cuvinte, dar trebuie) dacă nu merge să facă o spovedanie generală din copilarie, pe care apoi să o continue regulat cu spovedanii în timpul anului (el nu a vrut să se spovedească niciodată), să ţinem legătura permanent cu duhovnicul nostru, să îşi schimbe total anturajele şi să le evite absolut fără vreo părere de rău şi în general să lucreze vizibil la îmbunătăţirea imaginii lui faţă de mine. Nu pentru că eu nu i-aş fi greşit şi că aş fi superioară sau aş vrea să îi fiu stăpână în căsnicie. Îmi este foarte ruşine de Dumnezeu şi de el pentru cate i-am greşit. Dar chiar m-aş bucura să am un soţ căruia să mă supun, abia aştept să am în faţă cui să tac şi să mă încred în capacitatea sa de bărbat responsabil, asta este o adevărată alinare pentru o femeie, deci şi pentru mine, să mai ia şi el nişte griji ale familiei pe umeri. Aş vrea să facă toate astea pentru că nu are altă scăpare, pentru că vreau să lucrăm la mântuirea noastră ca şi singur trup al lui Hristos, însă asta nu e o glumiţă ca mai apoi să îşi mai permită câte o beţie de dragul vremurilor de demult. Este ceva absolut şi dureros de serios, pentru că în primul rând este vorba de rolul pe care îl jucăm noi ca părinţi în mântuirea copiilor noştri!! Eu mulţumesc în fiecare zi lui Dumnezeu pentru că mi-a dat aceşti 3 copii şi mă rog să nu îngăduie El ca aceşti copilaşi să rătăcească duhovniceşte şi trupeşte aiurea în viaţă, aş simţi că am trăit degeaba şi am dat la gunoi roadele înfruntării greutăţilor de până acum şi asta nu mi-aş putea-o ierta!! De când v-am descoperit pe dvs. am început să îmi dau seama că ce se întâmplă în viaţa noastră trebuie să lăsăm şi în mâna caldă şi bună a lui Dumnezeu, şi asta fără nici o îndoială sau nemulţumire. Aţi văzut foarte bine că mă clatin în credinţă, că am impresia că tot ce am realizat până acum, oi fi făcut eu de una singură. Astea sunt vechile gânduri ale omului vechi şi scârbos de urât care AM FOST, Părinte. Pentru că nu mai vreau să fiu aşa, vreau să fiu mai buna în ochii Domnului şi mai ales nu vreau să se aleagă praful de copiii mei. De aceea, dacă îi iubeşte şi el, trebuie să taie cu hotărâre această patimă, deşi ştiu că îi este greu, pentru că beţia alcoolică a devenit a doua lui natură, aşa de tare a pus diavolul asta stăpânire pe sufletul lui slab! Părinte, rugaţi-vă pentru el, mă voi ruga ţi eu şi voi vorbi cu Domnul despre această frică a mea. Dumnezeu să ne păzească de toate necurăţiile şi să ne dea pacea şi dragostea care sunt fireşti celor ce trăiesc cu Dumnezeu în suflet! AMIN.

  • ileana b. a întrebat 14 ani ago
  • last edited 12 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, câte femei nu şi-ar dori ca bărbatul să le fie responsabil, neîmpătimit şi mai ales de patima beţiei, să fie un bun părinte şi câte şi mai câte. Dar e una să ni le dorim şi alta e ce există în viaţa de zi cu zi. E clar că este greu de suportat toate celea despre care le vorbiţi, dar să ştiţi că cu forţarea nu veţi schimba nimic.Avem fiecare din noi de dus o cruce. Chiar de îl veţi obliga să se spovedească şi să facă unele lucruri pe care le doriţi şi le va face. Oricum nu vor fi schimbări pornite de la el şi deci şi nu vor fi de durată. Va merge poate la o mărturisire, poate vă va promite că se va schimba, dar probabilitatea că se va schimba aşa brusc şi mai ales sub presiunea dvs nu e prea mare. Trebuie să munciţi asupra lui, să-l aduceţi la dorinţa de a se schimba. Este greu, dar cu ajutorul Domnului a rugăciumii dvs fierbinţi către El nu şi imposibil. Şi înţelegeţi şi dvs că poate şi singur şi-ar dori déjà schimbări, dar e prea puternică această patimă în el, şi trebuie neapărat ajutat ca să o poată birui, dar cu răbdare, dragoste şi înţelegere.

Doamne dă-ne putere să putem răbda toate întru numele Tău.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.