Întâlnirea dintre Papă şi şeful Rabbinatului din Israel, va avea loc pe 12 martie, la Roma
O întâlnire între şeful Rabbinatului din Israel şi Papă, care a fost anulată din cauza accentuării crizei născute de reintegrarea Episcopului Richard Williamson, integrist, va avea loc pe 12 martie, a anunţat vineri, 27 februarie 2009, rabinul David Rosen. Responsabil cu dialogul interreligios, şef al Rabbinatului din Israel, a spus agenţiei catolice italiene că se va întâlni cu Papa „în două săptămâni”, însoţit de o delegaţie, „în vederea reluării dialogului, întâlnire care a fost amânată (… ) până la clarificări”. „Acest lucru este de fapt o reluare a unui dialog care practic nu s-a întrerupt”, a spus rabinul Rosen. El a subliniat că întâlnirea cu Papa şi cu o delegaţie a organizaţiilor americane evreieşti, în data de 12 februarie la Vatican, a fost „foarte importantă”. Papa a considerat negarea Holocaustului ca fiind „intolerabilă şi inacceptabilă”. Apropiata vizită, în Ţara Sfântă, a Papei Benedict al XVI-lea, în mai, „va reprezenta demonstrarea (…) unui angajament comun pentru dialogul dintre popoarele catolic şi evreu”, a adăugat el. Ridicarea excomunicării episcopului britanic a împins la extremă tensiunile dintre Vatican şi reprezentanţii comunităţii evreieşti. Vaticanul a declarat vineri că nu este mulţumit de scuzele formulate de către episcopul britanic.www.lacasuriortodoxe.com