Mozaicul Sfântului Voievod Ştefan Cel Mare în Lavra Sfântului Serghie de Radonej
Odată cu canonizarea Sfântlui Ştefan cel Mare, cinstirea sa a început să se facă de către toate popoarele ortodoxe. Astfel, la iniţiativa egumenului Hariton, Episcopul Teognost – stareţ al Lavrei Sfântului Serghie de Radonej, a binecuvântat amplasarea unui frumos mozaic al Sfântului Ştefan cel Mare în încinta acestei Mănăstiri.
Mozaicul a fost lucrat de către un grup de iconari din Moscova după ce au avut la îndemana mai multe modele de icoane ale Sfântului aduse de la mănăstirea Putna.
El a fost amplasat pe peretele exterior de la intrarea în pivniţa Mănăstirii. Astfel, pelerinii noştri care vizitează aceasta Sfântă Mănăstire au ocazia să se închine la icoana Sfântului Voieivod Ştefan cel Mare chiar şi în mijlocul Rusiei.