Ce fel de martori sînt Martorii lui Iehova?

Adeseori întâlniți persoane pe stradă, prin parcuri chiar și la ușile dumneavoastră, care, de regulă vă pun întrebări despre Dumnezeu, despre numele Său, Biblie etc., deasemenea vă oferă broșuri cu denumirea „Turnul de Veghe” sau „Treziți-vă” și chiar vă propun studiu biblic gratuit sau vă invită la sala regatului pentru a afla mai multe despre Dumnezeu Iehova. De regulă aceste persoane nu se prezintă cine sânt și de unde își au începutul.
În realitate ei sînt membrii Organizației „Martorii lui Iehova”, întemeiată de americanul Charles Taze Russell (1852-1916), care „ la începutul deceniului 1870-1880, el și cîțiva dintre prietenii săi au început să studieze Biblia în amănunțime și independent de vreo grupare religioasă, cu privire la reîntoarcerea lui Hristos. De asemenea, ei au început să caute adevărul biblic referitor la multe alte învățături fundamentale ale Bibliei. Acesta a fost începutul activității de astăzi a Martorilor lui Iehova. Acest grup a ajuns să înțeleagă că:
– doctrina trinității nu este biblică
– numai Iehova este Dumnezeul Atotputernic și Creatorul
– Iisus Hristos este cel dintîi creat
– Spiritul Sfînt nu este o persoană, ci forța activă și invizibilă a lui Dumnezeu
– sufletul este muritor
– pedeapsa pentru cei răi care nu se căiesc nu este chinul veșnic, ci nimicirea” etc.( Martorii lui Iehova, 1987, p.8)
Deși membrii acestei organizații susțin că ei se conduc doar după Biblie, totuși, în realitate învățătura lor se contrazice cu Biblia adeseori și acest fapt nu este surprinzător deoarece Sf. Ap. Petru scrie despre epistolele Sf. Ap. Pavel că în ele „… sînt unele lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc, ( explică greșit ) ca și pe celelalte Scripturi spre a lor pierzare.” ( 2 Petru 3:16 ). În acest verset întîlnim două categorii de oameni, „ neștiutori și neîntăriți”; neștiutori sînt acei botezați și neînvățați despre adevăr, iar cei neîntăriți sînt acei nebotezați și respectiv neînvățați despre adevăr, deci oricare om din aceste categorii cînd citește Biblia nu se adresează cu cuvîntul inspirat de Dumnezeu, ci cu înțelegerea subiectivă a sa, deaceea Biblia trebuie explicată corect de către cei care o cunosc așa cum Dumnezeu a insuflat adevărul prin aghiografi. De aici deja observăm că Charles T. Russell este o persoană din aceste două categorii, care studiind Biblia independent a ajuns la concluzii personale, care sunt adeverite de contrazicerile cu alte versete biblice, și nicidecum la adevăr.
Învățătura Martorilor lui Iehova comparată cu Sfînta Scriptură.
1) „ Iisus este cel dintîi creat” ( Martorii lui Iehova, 1987, p.8) – „La început era Cuvîntul și Cuvîntul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvîntul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.” ( Ioan 1:1-3 ).” Și: „Întru început Tu, Doamne, pămîntul l-ai întemeiat și cerurile sînt lucrul mîinilor Tale;” (Evr. 1:10). Acestea sînt cuvintele lui Dumnezeu Tatăl adresate către Dumnezeu Fiul, care este Creator și nicidecum creatură.
2) „Fiul unic-născut nici măcar nu s-a gîndit vreodată să încerce să fie egal cu Tatăl său.” ( Ce ne învață în relitate Biblia?, 2005, p. 42) – ” … făcîndu-se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu.” ( Ioan 5:18 ); „Iar Eu și Tatăl Meu una sîntem.” ( Ioan 10:30 );” … că Tatăl este în Mine și Eu în Tatăl.” ( Ioan 10:38 ).
3) „Ei susțin că pentru a fi salvat trebuie să chemăm numele lui Iehova și nu a lui Hristos.” ( Numele Divin care va dăinui pentru totdeauna, 1986, p.26 ) – „Pînă acum n-ați cerut nimic în numele Meu; cereți și veți primi, ca bucuria voastră să fie deplină.” ( Ioan 14:14 ); ” … Doamne, Iisuse, primește duhul meu!” ( Fap. 7:59 ); ” … care cred în numele Lui, le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu.” ( Ioan 1:12 ), precum și multe alte lucruri se făceau în numele lui Iisus ( Fap. 9:13-16/ 5:28,41/ 9:14/ 21:13/ 22:16 )
4) Nu în ultimul rînd se află și versiunea bibliei „Traducerea Lumii Noi”, efectuată însăși de Martorii lui Iehova (1950-1960), care s-a făcut cu scopul de a susține învățătura lor, mai de seamă fiind numele ebraic Iehova care a fost introdus în Testamentul Nou a cărui manuscrise există doar în limba greacă veche, fapt care arată că acest nume nu poate fi în Noul Testament nicidecum.
Aceste argumente sînt doar o mică parte din tot adevărul despre această organizație, deaceea să nu uităm ce ne-a spus Sf. Ap. Pavel în epistola sa către Galateni ( 1:6-9) „Mă mir că așa degrabă treceți de la cel ce va chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie, care nu este alta, decît că sînt unii care vă tulbură și voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos. Chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decît aceea pe care v-am vestit-o – SĂ FIE ANATEMA! Precum v-am spus mai înainte, și acum vă spun iarăși: Dacă vă propovăduiește cineva altceva decît ați primit – SĂ FIE ANATEMA!”
În realitate, deci, concluzia ne arată că Martorii lui Iehova sînt martori mincinoși care sînt duși în eroare și respectiv îi duc și pe alții în eroare, deaceea să ne păzim sufletele de această erezie dăunătoare cu mare atenție.
Veaceslav Bodarev

Student la Facultatea de Teologie Chişinău, an II