Homosexualii câştigă, creştinii pierd
Pe 28 iulie, ECOSOC, o organizaţie ONU, a votat acordarea de statut de observator ONU unui grup homosexual brazilian suspectat de pedofilie (detalii). Votul precedent, dat în ianuarie 2009, a respins cererea de acreditare a grupului brazialian.In ianuarie, România a dat un vot favorabil acreditării prin Alexandru Ciorobea din partea ambasadei romane la ONU. AFR şi alte organizaţii profamilie au criticat votul Romaniei cu acel prilej, când au emis şi un comunicat de presă. Ulterior, AFR a cerut Ambasadei Romane la ONU, iar apoi guvernului României, să motiveze votul acesta aberant care nu se conformează valorilor tradiţionale ale românilor. Până în prezent nu am primit răspuns. Un vot care nu ne face cinste ca naţiune şi societate. Căutam să aflăm dacă România a votat din nou favorabil luna trecuta. Adăugam ca tot în ziua cand ECOSOC a acordat statut de observator organizaţiei homosexuale braziliene, a revocat statutul de observator acordat cu ceva timp în urma unei organizaţii creştine. Aparent, mereu când „interesele” homosexualilor apar în paralel cu cele ale creştinilor, primii câştigă.
Dacă continuăm să vorbim despre ONU, mai prezentăm anumite date destul de interesante şi convingătoare.
ONU si mondializarea antivalorilor. Dacă vi se par stranii unele acţiuni ale agenţiilor ONU, va sugerăm, pentru a va documenta mai bine, o carte recent apărută Conundrum: The Limits of the United Nations and the Search for Alternatives (2009). Autorii argumentează că ONU a devenit un instrument primordial în promovarea antivalorilor la nivel mondial. Şi asta prin mijloace de constrângere. Diverse agenţii ONU promovează cu agresivitate drepturile „minorităţilor sexuale”, cu toate că nici un tratat internaţional sponsorizat de ONU nu menţionează „orientarea sexuala”. Promovează, de asemenea, avortul, planificarea familială şi reinterpretarea dreptului internaţional în favoarea noii generaţii de drepturi ale omului, adică „drepturile minorităţilor sexuale” şi „drepturile reproductive” (avortul).
stiricrestine.ro