Americanii nu sunt de acord cu avorturile finanţate de stat
CNN a publicat rezultatele unui sondaj realizat telefonic între 13 şi 15 noiembrie despre avort, asistenţa sanitară şi reforma sănătăţii. Rezultatele arată tendinţe pro-life promiţătoare şi sunt grăitoare relativ la dezbaterea actuală din senatul american privind includerea avortului în programele de sănătate. Sondajul, la care au răspuns 1.014 americani, a arătat că majoritatea (61%) nu sunt de acord cu finanţarea de la stat a avorturilor, iar 51% dintre ei cred că femeia care face avort trebuie să şi-l plătească, fie că are, fie că nu are asigurare de sănătate.
Directorului sondajului CNN, Keating Holland, a declarat: „Aproximativ unul din cinci americani se opune propunerii legislative a Camerei Reprezentanţilor, deoarece nu este suficient de liberală. […] Avortul constituie unul dintre motive.” Sondajul arată o creştere moderată a îmbrăţişării viziunii pro-life de către americani, dat fiind că majoritatea nu susţin avortul fără restricţii. Doar 26% dintre cei chestionaţi au spus că avortul trebuie să fie legal în toate circumstanţele. 50% consideră că avortul trebuie să fie legal doar în anumite circumstanţe, dar nu în toate, iar 23% spun că avortul nu trebuie să fie sub nici o formă legal.
www.catholica.ro