Obama a numit un emisar la Organizatia Conferintei Islamice

Preşedintele SUA, Barack Obama, a anunţat numirea avocatului Rashad Hussain, ca emisar al Organizaţiei Conferinţei Islamice (OIC), într-o emisiune video retransmisă sâmbătă, 13 februarie 2010, la Doha, în cadrul Forumului Mondial Islam – Statele Unite.
Obama a mai afirmat cu această ocazie că îşi doreşte să consolideze parteneriatele cu lumea musulmană şi ca urmareste „să pornească altele noi”.
„Sunt mândru să anunţ astăzi că l-am numit pe Rashad Hussain în calitate de emisar la OIC”, a spus el.
„Ca avocat şi ca un colaborator apropiat al meu şi al echipei de la Casa Albă, Rashad a jucat un rol-cheie în dezvoltarea parteneriatelor pe care am vrut să le pornesc în Cairo”, a afirmat preşedintele american, citat de AFP.
Pe 4 iunie, în timpul unui discurs la Cairo, domnul Obama a anunţat un nou început în relaţiile dintre Statele Unite şi lumea musulmană, întrerupând astfel politica predecesorului său, George W. Bush.