Noi…

Noi suntem tîlharii ţării
Cei cu „moda” şi „valori”
Peste datinile noastre
Înşirînd un rînd de nori.

Noi suntem acei nemernici
Care-n goana după bani
Am uitat de Neamul nostru
Şi de sfinţii „vechi” de ani

Noi sărim în sus frenetic
Cînd străini „civilizaţi”
Ne învaţă firea „dreaptă”
Cu o „dragoste de fraţi”.

Îi primim în casa noastră
Şi urechile ciulim
Cînd ne spun că fiecare
Cică din maimuţi venim.

Şi ne zic că Obiceiul
E mai mult decît o crimă
Iar de nu respecţi păgînul
Gravă lipsă e de stimă,

Şi de-ncerci ca prin Credinţă
Să te-opui manipulării,
Ai ştampilă de fanatic
Şi duşman al integrării.

Dar tu frate fii în Pace,
Cît mai eşti şi tu, şi eu,
Mai suntem stăpîni în ţara
Ce ne-a dat-o Dumnezeu.

Răileanu Victor