Prutule, apă rănită…
Prutule , durutule ,
Ce mai faci , tăcutule?
Că de când jeleşti , curgând ,
Ba în şoaptă , ba în gând ,
Că de când ţi-e malul rană
Care sângeră şi cheamă,
Mă-ntreb iar , şi înc-o dată .
Cum nu-ţi e apa sărată ?
Cum de nu e roşioară
Că-i prin inimă de ţară ?
Prutule , apă curată ,
Tot cu lacrime udată ,
De suspine-nvolburată ,
Şi de mamă , şi de tată ,
Şi de fraţi şi de surori
Cu malul în trei culori…
Prutule, te-aş blestema
Dac-aş şti că-i vina ta,
Dac-aş şti că tu ai vrut
Să fii vad de netrecut ,
Să fii tu sârmă ghimpată
Între fiu şi între tată,
Să fii lamă de cuţit
Între cei ce s-au iubit,
Să fii hat tovărăşesc
Între cei ce se iubesc…
Prutule , te-aş blestema
Dac-aş şti că-i vina ta !
Dar şi tu eşti , vai de tine ,
Trist eşti , Prutule , ca mine !
Plâns de ape , plâns de ploi ,
Trist eşti , Prutule , ca noi !
Ştiu că nu e vina ta
Dacă-mi curge lacrima !
Ştiu că şi ţie ţi-e greu
Să mă vezi pe malul tău
Tot jelind cu pumnii goi
– Daţi-ne fraţii-napoi !
Prutule , râu mărginaş ,
Nu mă tem de cel ostaş
Ce-i cu puşca pregătit
Să îmi spună :„bun venit ”!
Nu mă tem de glonţul său
Ci mă tem de Dumnezeu !
Nu mi-e frică , dragii mei ,
Ci mi-e jale de ai mei !
De-ai mei fraţi păziţi mi-e dor
Şi mă frâng de mila lor!
De-ai mei fraţi mi-e grijă mare
Că prea-s între noi hotare,
Prea sunt multe puşti deodată,
Prea multă sârmă ghimpată !
Prea mă doare rana lor
Că şi-n mine-are izvor !…
Prutule , râu grănicer,
Pe pământ nu-i ca în cer :
De-asta ne frige şi-n somn
Lacrima lui Stefan-Domn ,
Că porunca i-am călcat
Şi-am lăsat înstrăinat
Glie , frate , râu , iubiri
Altare de manăstiri…
Cum să-mparţi o mănăstire ?
Cum să sfâşii o iubire ?
Cum să nu te plângi de soartă
Când curg lacrime pe hartă ?
Nu cunosc al meu păcat
Dar mă simt că-s vinovat !
Nu ştiu frica , dar ştiu plânsul
Şi-mi înec amaru-ntrânsul !
Prutule , cin’ te-a făcut
Să fii râu de netrecut
Ar trebui blestemat :
Să rămână ne-ngropat,
Să n-aibă odihnă-n groapă,
Să doarmă-n sicriu de apă,
N-aibă cruce niciodată
Nici odihnă moartea toată ,
N-aibă lacrimi de jelire
Nici colac de pomenire,
Nici tămâie pe tăciune,
Nici preot la-ngropăciune ,
Nici clopot ca să-l jelească,
Nici pământ ca să-l primească !…
Prutule , cin te-a ursit
Să fii râu înţelenit
Ar trebui blestemat !…
DAR blestemu-i un păcat !
Şi românu-i bun , mereu,
Cu frică de Dumnezeu !
El , sărmanul , n-a-mpilat ,
Pâinea nimănui n-a luat,
Alt pământ nu a călcat,
Alt neam n-a înlăcrimat !…
Prutule , apă rănită ,
Prutule , apă păzită ,
Cine ni te-a pus hotar ,
Cine te-a făcut amar,
Nu-i făcut , de bună seamă ,
Din durerile de mamă ,
Ci pesemne-i lepădat
Ca un lucru necurat!
E născut din cine ştie
Şi-i făcut din duşmănie !
Nu-i făcut la ceas de bine
Că prea-i curge ura-n vine,
Nu-i născut în zi cu har
Că prea-i lacom şi barbar…
Când te-a prins cel rău o dată
Ţi-a smuls mamă , ţi-a smuls tată !
De te pupă mai hoţeşte
Hotarul i se lăţeşte !
Şi la sânu-i când te strânge
Chiar şi lacrima ţi-e sânge !
Ba-ţi şopteşte c-aşa-i bine
Şi să nu plângi , că-i ruşine !
N-ar strica să-i mulţumeşti
Şi degeaba te boceşti
Aşa-i treaba-ntre vecini :
El îţi ia…tu i te-nchini !
El te-njunghie…tu zaci !
El tot latră…tu tot taci !
„Prietenii ” – s vestiţi , se ştie,
Sunt …”chirurgi” de meserie :
Taie făr—anestezie !
Operează tot pe viu
Însă fără bisturiu :
Doar cu tancul şi racheta
Şi un pic… cu baioneta !
…Prutule , durutule,
Prutule , tăcutule ,
Eu te ştiu , fratele meu ,
Văduvit de curcubeu…
Îţi simt plânsul şi amarul
Că ni-e trupul tău hotarul;
Îţi simt jalea şi veninul
C-ai sporit tu , ţării, chinul ,
Ţară şi aşa durută,
Dulce , blândă şi tăcută ,
Prea „iubită” de vecini ,
Prea dorită de străini ,
Răstignită de ani grei
Pe crucea istoriei !
Te-au pus ca să ne separi,
Fraţi de fraţi să îi dezbari ,
Ţi-au dat straie de soldat
Şi-ordin să ne-mpuşti ţi-au dat !
Şi ţi-au „explicat” de sus
Că nu eşti român , ci rus !
Şi ţi-au ordonat cândva
Să curgi cum vrea Moscova :
Nu prin albie curată
Ci prin inimă de tată !
Nu pe plaiul românesc
Ci prin suflet omenesc!
Să nu fii apă curată
Ci să fii un zid de piatră !
Frontieră tu să fii
Între mame şi copii :
Interzis pentru oftat !
Interzis pentru scăldat !
Interzis să-l traversezi !
Interzis şi să-l visezi !
Interzis şi viu şi mort
Dacă nu ai paşaport !
Au crezut c-o să uităm,
Poate c-o să şi iertăm…
Au crezut că ce-au tăiat
S-o opri din sângerat…
Când s-au închis vămile
Ni s-au deschis rănile !
Când pe mal ţi-a apărut
Fâşie de netrecut
Mi s-a rupt în piept ceva
Chiar de n-a fost vina mea !
Prutule , râu înjunghiat ,
Mă mir cum de n-ai secat !
N-ai secat c-ai fost udat
Tot cu lacrimi de bărbat .
N-ai secat de dor şi teamă
Că te-au plâns lacrimi de mamă !
N-ai secat c-ai fost vegheat
De un frate-ndurerat ! N-ai secat că eşti de dor
Lacrimă de sfânt popor !
Cin să ne-audă oftatul ?!?
Prea de sus venea diktatul…
La ce porţi să ne rugăm ?
Pe cine să-nduplecăm ?
Cui să plângem , să jelim ,
Fraţii noştri să-i cerşim ?
Cui să cerem înapoi
Taţi , surori , pământ , nevoi ?!?…
Dar porunca era dată :
„România – sfâşiată !”
Prutule , dacă-i aşa ,
Parc-aş vrea a te-ntreba :
– În ce parte-i ţara ta ?
…Dar nu-ntreb , fiindcă te doare
Apele-ţi că sunt hotare!
De-aia : strigă româneşte ,
Şi întreabă omeneşte,
Plânge celui ce greşeşte
Că te-ai săturat , fârtate ,
De-atâta străinătate !
Pe-un mal- plâns, pe celălalt- plâns
Iată unde s-a ajuns !
Nu din lupte neluptate
Ci din pricini de tratate,
Nu din laşităţi de frate
Ci din jaf şi din diktate !
Prut cu apele amare,
Eşti Golgotă curgătoare!
Tu eşti crucea noastră sfântă,
Durere ce nu cuvântă !
Tu eşti graniţă de sânge,
Eşti o inimă ce plânge,
Eşti un suflet răstignit
Între fraţi încremenit
Şi-i desparţi , colo-colea,
Să nu fie-alăturea !
Au vrut parte ei din ţară ?
Să scoatem morţii afară,
Să-i întrebăm şi pe ei
De sunt ruşi ori pui de lei ?!?
Nu-mpărţim cenuşa sfântă ? Moaştele ce nu cuvântă ?
Păsările , nu-mpărţim ?
Cerul , nu-njumătăţim ?
De la Dunăre-n Carpaţi
Nu e ţară să împarţi ! De la Tisa pân la Prut
Mai avem ce am avut !
De la Prut la Nistru , însă ,
E un colţ de ţară plânsă ;
E un colţ de rai ciuntit ,
E un colţ de rai răpit!
De la Prut la Nistru , vai,
E-n lacrimi un colţ de rai…
Prutule , albia ta
Chiar şi mâine de-ar seca
Parcă nu m-aş întrista :
Te-aş muta-n inima mea !
N-ai vină c-ai fost sortit
Să fii lamă de cuţit
Împlântat în piept de ţară
Ani şi ani ca să ne doară…
Prutule ,iubitule ,
Ce faci , necăjitule ?
Că de când ne-au săgetat
Liniştea nu ne—am aflat,
Nici noi şi nici tu , bătrâne ,
Şi poate-om muri ca mâine,
Cu obrazul nezvântat
Cu sufletu-nlăcrimat …
Prutule , durutule ,
Curgi mereu , tăcutule !
Fie-ţi apele curate
Nu cu maluri blestemate!
Fie-ţi lunca înverzită,
Nu cu sârmă străjuită !
Curgi , sărmane, curgi , bătrâne,
Că poate-o veni şi-un MÂINE
Când te-om trece fără teamă,
Fără paşaport şi vamă !
Uneşte-ne iarăşi . frate ,
Dar pentru eternitate!
Fă-ne iarăşi cum eram,
Întregeşte-ne ca neam,
Redă fratelui pe frate
Şi în viaţă şi în moarte !
Nu mai fi tu sabia :
Redă-mi BASARABIA !
Paraschiva Radoi