Patriarhul Moscovei şi cel al Constantinopolului s-au rugat împreună în Ziua Sfântului Duh

În ziua Sfântului Duh şi a prăznuirii Sfinţilor întocmai cu Apostolii Chiril şi Metodie, serviciul divin festiv a fost săvârşit de către Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului, care efectuează o vizită în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse şi Sanctitatea Sa Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii. Aici, reportaj foto!

Alături de cei doi Întâistătători au participat la Sfânta Liturghie membrii delegaţiei oficiale a Patriarhiei Constantinopolului.

La serviciul divin au fost prezenţi diplomaţi acreditaţi la Moscova şi reprezentaţi ai organizaţiilor non-guvernamentale.

La finalul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii a fost săvârşit un Te-Deum pentru Sfinţii Întocmai cu Apostolii Chiril şi Metodie, luminătorii slavilor.

www.mitropolia.md