Pravila de rugăciune
În ceasurile în care lumea oarbă petrece în veselii zgomotoase şi nebuneşti, robii lui Hristos plâng în liniştea chiliilor, revărsându-şi rugăciunile pline de osârdie înaintea Domnului. Fiii lumii după ce îşi petrec noaptea într-o nebunească priveghere, întâmpină ziua următoare cu duhul întunecat şi scârbit, iar robii lui Dumnezeu întâmpină acea zi cu veselie şi cu duh îmbărbătat, stăpâniţi de conştiinţă şi de simţirea unei neobişnuite capacităţi pentru cugetarea de Dumnezeu şi pentru a reîmprospăta lucrurile bune, întrucât noaptea care a trecut ei au petrecut-o cu nevoinţa rugăciunilor. Domnul, în timpul rugăciunilor Sale a îngenunchiat, deci nici tu creştine nu trebuie să neglijezi îngenuncherile, dacă ai puteri suficiente pentru a le săvârşi. Prin plecarea noastră cu faţa la pământ, dupa lămurirea Sfinţilor Părinţi, se închipuie căderea noastră iar prin ridicarea de la pământ, Răscumpărarea noastră. Înainte de a începe pravila de seară, este deosebit de folositor să facem un număr de metanii, dupa putere; căci în urma lor trupul ţi se va încălzi, iar inima va primi un simţământ de tristeţe binecuvântată, iar prin una şi prin cealaltă se va pregăti o citire plină de osârdie şi de luare aminte a pravilei.
În vremea savarsirii pravilei si a metaniilor nu trebuie sa ne grabim deloc. Atat pravila cat si inchinaciunile trebuie sa le savarsim cat se poate de incet. E mai bine sa citim mai putine rugaciuni si sa batem mai putine metanii, pentru luare aminte, decat multe, si fara de luare aminte. Alege-ti o pravila corespunzatoare puterilor tale sau cea data de duhovnic. Ceea ce a spus Domnul despre Sambata (cum ca ea este pentru om, iar nu omul pentru ea), se poate si trebuie raportat catre toate nevointele binecuvantate, iar printre ele si catre pravila de rugaciune. Pravila de rugaciune este pentru om, iar nu omul pentru pravila. Ea trebuie sa-1 ajute pe om sa ajunga la sporirea in cele duhovnicesti, nu sa-i serveasca drept o povara cu neputinta de purtat, care zdrobeste puterile trupesti si tulbura sufletul. Cu atat mai mult, ea nu trebuie sa slujeasca drept un prilej de mândrie si de o pagubitoare părere de sine, de pierzatoare osandire si injosire a semenilor. O pravila de rugaciune aleasa cu chibzuinta, corespunzatoare puterilor si felului de viata, serveste drept un mare ajutor pentru cel ce se nevoieste pentru mantuirea sa. Savarsind-o in anumite ceasuri, dobandim o deprindere, o cerinta fireasca si necesara. Cel ce a capatat aceasta fericita deprindere, de indata ce se va apropia de obisnuitul loc de savarsire a pravilei, sufletul i se umple de o dispozitie catre rugaciune. El n-a inceput sa pronunte nici un cuvant din rugaciunile citite de el, iar din inima se si revarsa umilinta si mintea se adanceste in intregime in camara dinlauntru. “Prefer, a spus un oarecare Parinte, o pravila de scurta durata dar mereu indeplinita decat una e lunga durata dar in scurta vreme parasita. Iar o astfel de soarta o au intotdeauna pravilele de rugaciune ce nu sunt pe masura puterilor”. In timpul primului avant de ravna si fierbinteala, nevoitorul le indeplineste un timp oarecare, dar desigur ca dând atentie mai mult cantitatii, decat calitatii mai tarziu puterile ii slabesc din cauza nevointelor ce intrec fortele trupesti, ceea ce il sileste sa-si scurteze din ce in ce mai mult pravila. Vai! Si adeseori nevoitorii, randuindu-si fara nici o chibzuiala o pravila impovaratoare, trec de la pravila cea atat de grea direct la lepadarea oricarei pravile. Dupa lepadarea pravilei si chiar dupa scurtarea ei, năpădeste numaidecat asupra nevoitorului o tulburare. Din tulburare, el incepe sa simta un dezechilibru sufletesc. Din dezechilibru se naste trandavia care, intarindu-se, produce o slabire si o iesire din fire, iar din lucrarea lor, nevoitorul fara judecata incepe sa se dea in mainile unei vieti desarte si risipite, cazand cu indiferenta in cele mai grosolane greseli. Vai! Dupa ce ti-ai ales o pravila de rugaciune pe masura puterilor si necesitatilor sufletesti, lupta-te cu tine sa o implinesti, cu grija si fara abatere, caci aceasta este de trebuinta pentru mentinerea puterilor morale ale sufletului tau, asa cum este de trebuinta pentru mentinerea puterilor trupesti, un aer curat si o hrana sanatoasa suficienta ce se intrebuinteaza zilnic in anumite ceasuri. “In ziua Judecatii Sale, Domnul nu ne va osandi pentru ca am lasat psalmii – zice Sfantul Isaac Sirul – nu pentru ca am lasat rugaciunile, ci pentru ca am dat putinta demonilor sa intre liber in noi. Demonii, cand vor afla un loc, vor intra si vor inchide usile ochilor nostri. Atunci ei indeplinesc prin noi, care ne facem uneltele lor, in chip silnic si necurat, cea mai cumplita razbunare, tot ce nu este ingaduit de Dumnezeu”. Vai! Din pricina ca am lasat o mica pravila, pentru ca cei care o indeplinesc, se invrednicesc de apararea lui Hristos – noi ne facem supusi diavolilor, dupa cum este scris de un oarecare intelept: “Cel ce nu-si supune voia sa lui Dumnezeu, se va supune vrajmasilor sai”. Aceste pravile, care ti se par mici, ti se vor face niste ziduri impotriva celor ce staruie sa ne robeasca. Savarsirea acestor pravile inlauntrul chiliei este stabilita cu intelepciune de cei ce au asezat Tipicul Bisericesc, dupa o descoperire de sus, pentru paza vietii noastre. Marii Parinti ai Bisericii, care dintr-un prea mare belsug de lucrare a darului au petrecut intr-o neincetata rugaciune, nu-si lasau nici pravila lor, pe care s-au obisnuit sa o săvarşeasca in anumite ceasuri din zi si din noapte. Multe din dovezile de acest fel le vedem in vietile lor. Antonie cel Mare, savarsindu-si pravila la ceasul al noualea (ceasul al noualea bisericesc corespunde ceasului al treilea de dupa amiaza) s-a invretlnicit de o descoperire dumnezeiasca. Cand Preacuviosul Serghii Radonejschi se ocupa cu citirea rugaciunilor sale, in timpul Acatistului Maicii Domului i s-a aratat Prea Sfanta Fecioara insotita de Apostolii Petru si Ioan. Citirea plina de rugaciune din Acatistul Prea Dulcelui Iisus, in afara de vrednicia sa proprie, serveste drept o admirabila pregatire pentru exercitarea cu rugaciunea lui Iisus, care se citeste astfel: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul”. Aceasta rugaciune alcatuieste aproape unica indeletnicire pentru nevoitorii sporiti care au ajuns la simplitate si curatenie, pentru care orice multa cugetare si multa cuvantare le este drept risipire impovaratoare. Acatistul arata cu ce ganduri poate fi insotita rugaciunea lui Iisus, care pentru un nou incepator pare extrem de uscata. El, in toata intinderea lui, zugraveste numai cererea pacatosului ca Domnul Iisus Hristos sa-1 miluiasca; dar acestei cereri i se dau felurite forme corespunzatoare cu munca mintii noilor incepatori. Asa li se da pruncilor hrana, care mai intai este inmuiata. Iubite frate, supune-ti libertatea in folosul pravilei, caci ea, lipsindu-te de libertatea pierzatoare, te va lega numai pentru ca sa-ti aduca libertatea duhovniceasca, libertatea lui Hristos. La inceput lanturile ti se vor parea grele, mai tarziu insa, se vor face scumpe pentru cel legat de ele. Toti sfintii lui Dumnezeu au luat asupra lor si au purtat jugul cel bun al pravilei de rugaciune. Urmeaza si tu lor, calca si tu pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos, Care luand trup omenesc si aratandu-ne prin El Insusi Chipul de purtare, a lucrat asa cum lucra Tatal Lui, vorbea ceea ce Ii poruncea Tatal, avand drept scop implinirea intru totul a voii lui Dumnezeu. Voia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh este una. Cu privire la oameni, ea se cuprinde in mantuirea oamenilor.
Prea Sfanta Treime, Dumnezeul nostru, Slava Tie! AMIN.
