Acatistul Sfântului GHERASIM KEFALONITUL – Izgonitorul demonilor
(care se prăznuiește la 16 august și 20 octombrie)
~~~Rugăciunea se face timp de 40 zile cu post~~~~~
Pe robul lui Dumnezeu, Sfântul Gherasim, care prin mulţimea nevoinţelor sale a primit cununa cea nesctricăcioasă, pe cel care prin sfintele sale moaşte revarsă râuri de tămăduiri, veniţi, credincioşilor, să-l lăudam într-un glas, zicând: Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!
Icosul 1:
Viaţa ta a fost o viaţă răstignită, sfinte al lui Dumnezeu, că lepădand poftele lumeşti ai luat crucea lui Hristos asupra ta, iubind nevoinţa şi defaimând trecătoarele desfătări. Învăţându-ne de la tine să mergem pe calea Evangheliei şi a rugăciunii, iţi zicem cu inima smerită:
Bucură-te, că pămîntul Trikalei l-ai binecuvântat,
Bucură-te , că din copilăria ta ai mers pe calea virtuţilor,
Bucură-te, că în insula Zakintului te-ai îndeletnicit cu rugăciunea,
Bucură-te, că împreună cu sfinţii aghiorîţi o lauzi pe Născătoarea de Dumnezeu
Bucură-te, că te-ai învrednicit să te închini la Locurile Sfinte,
Bucură-te, că în biserica Sfântului Mormânt ai primit mângâiere cerească,
Bucură-te, că aprinzând acolo candele ai aprins şi candela inimii tale,
Bucură-te, că fiind hirotonit preot nu ţi-ai împuţinat nevoinţele,
Bucură-te , că întorcându-te în Zakint în peşteră ai vieţuit,
Bucură-te , că în Kefalonia ai fost trimis de Dumnezeu,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!
Condacul 2:
Ocrotitor al drept-credincioşilor te-ai arătat, sfinte, risipind mrejele ereticilor apuseni care căutau să atragă lumea în înşelare. Că prin tăria cuvântului şi prin mulţimea minunilor ai închis gurile ritorilor mult-vorbitori, căntându-I lui Dumnezeu cel în Treime lăudat : Aliluia.
Icosul 2:
Şi după moartea ta ai fost prigonit de cărturarii şi preoţii slujitori ai papei, care nu voiau să recunoască sfinţenia ta şi darul dat ţie de Dumnezeu prin neputrezirea sfintelor tale moaşte, care stătuseră în pământ mai mult de doi ani şi fuseseră descoperite întregi şi binemirositoare. Trupul tău binecuvantat a fost îngropat iarăşi în pământ, spre mâhnirea credincioşilor, dar nu după multă vreme a fost pus în biserică spre închinare, spre bucuria celor care te lăudau, zicând:
Bucură-te , că prigonitorii sfintelor tale moaşte au fost ruşinaţi,
Bucură-te , că prin neputrezirea trupului te-ai arătat templu al Duhului Sfânt,
Bucură-te , semn de netăgăduit al Învierii Mântuitorului Hristos,
Bucură-te, mustrătorule al celor care defaimă predaniile Sfinţilor Părinţi,
Bucură-te , că prin minuni ai ruşinat propovăduirea catolicilor,
Bucură-te, că pe hoţul care a spart geamul raclei tale l-ai pedepsit,
Bucură-te , cel ce îi pedepseşti pe cei care batjocoresc Biserica lui Hristos,
Bucură-te, aprig duşman al schismelor şi ereziilor,
Bucură-te, îndreptătorul al celor rătăciţi pe calea adevărului,
Bucură-te, că pe mulţi i-ai adus la cunoaşterea dreptei credinţe,
Bucură-te, povăţuitorule al preoţilor pe calea mărturisirii adevărului,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!
Condacul 3:
Cine poate spune mulţimea minunilor tale, robule al lui Dumnezeu? Că poporul te laudă , mulţumindu-ţi pentru grabnicul tău ajutor, că nu s-a pomenit să alerge cineva la tine şi să rămână fără răspuns. Şi, pentru aceasta, Îi cântăm Celui ce te-a încununat : Aliluia!
Icosul 3:
Te-ai arătat omului care voia să aducă la mănăstirea ta zece capre, ca mulţumire pentru ajutorul primit de la tine, şi i-ai arătat drumul, ca să nu se rătăcească. Şi când te-ai făcut nevăzut, el a înţeles purtarea ta de grijă, că şi după moarte ai primit puterea de a fi călăuza creştinilor. Pentru aceasta ţi-a cântat unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ne arăţi calea spre Împărăţia Cerurilor,
Bucură-te , că primeşti laudele noastre preucm Hristos cei doi bani ai văduvei,
Bucură-te, nădejde a celor ispitiţi de deznădejde,
Bucură-te, lumină cerească care luminezi vieţile noastre,
Bucură-te , că alungi îndoiala de la cei slabi în credinţă,
Bucură-te, că pelerinii simt chemarea ta şi se grăbesc să ajungă la tine,
Bucură-te, că mănăstirea ta, Noul Ierusalim, s-a arătat comoară duhovnicească,
Bucură-te, îndrumător al monahilor pe calea muceniciei fără de sânge
Bucură-te, că împreună cu Sfântul Spiridon eşti surpător al ereziilor,
Bucură-te, că împreună cu Dionisie oocrotitor eşti al drept credincioşilor,
Bucură-te, că ai binecuvântat pământul Zakintului,
Bucură-te, că nu doar insulele , ci tot pământul grecesc te cinsteşte,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!
Condacul 4:
Să alerge mulţimea bolnavilor spre ajutorul ceresc, să caute cei istoviţi din pricina durerilor spre Sfântul Gherasim, care s-a arătat doctorie dumnezeiască, nou şarpe de aramă ridicat de Dumnezeul lui Moise in pustia sufletelor noastre, şi să îi cântăm Celui ce l-a acoperit cu mulţumire de daruri: Aliluia.
Icosul 4:
Pe negustorul cu mâna bolnavă nu l-ai lăsat să alerge prin ţări străine după ajutorul doctorilor cu nume mare, ci l-ai chemat la mănastirea ta din Kefalonia. Şi, atingându-se de racla ta, după ce s-a rugat cu credinţă, a dobândit tămăduire. Şi, împreună cu soţia sa, I-a mulţumit lui Dumnezeu, pentru care noi iţi zicem unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce auzi rugăciunile bolnavilor,
Bucură-te, că ai primit de sus darul tămăduirilor,
Bucură-te, far spre care se îndreaptă mulţimea celor suferinzi,
Bucură-te, cel ce vii în întâmpinarea celor apăsaţi de boală,
Bucură-te, doctor ceresc care îi cercetezi pe bolnavi,
Bucură-te , că îi păzeşti pe credincioşi de doctorii cei nepricepuţi,
Bucură-te, că goneşti frica celor ce se tem de doctori,
Bucură-te, că stingi focul durerilor de nesuportat,
Bucură-te, ca îi ajuţi pe cei pe care nu îi vindeci să rabde fără să cârtească,
Bucură-te, scăpare a celor care nu mai aşteaptă ajutor de la oameni,
Bucură-te, că în ceasul morţii veghezi sufletele care părăsesc această lume,
Bucură-te, îngrijitor al celor care îi îngrijesc pe bolnavi,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltiri diavoleşti!
Condacul 5:
Minune nemaiauzită s-a aratat prin tine, sfinte, că prin femeia stăpânită de duhul necurat care voia să o arunce în apă şi să o înece ai ţinut-o prin rugăciunile tale deasupra apei. Şi le-ai cerut maicilor să alerge să o ajute, iar ele, găsind-o stând deasupra apei ca pe uscat şi văzând că se tămăduise, I-au cântat lui Dumnezeu: Aliluia.
Icosul 5:
„Gherasime, mă arzi ca un foc , voi pleca, căci m-au ajuns flăcările pe care le scoţi din tine”, a strigat diavolul prin gura tinerei care fusese adusă la racla cu sfintele tale moaşte, mărturisind darul dat ţie de Dumnezeu. Şi tânăra, tămăduindu-se, ţi-a adus mulţumiri cu inima zdrobită, zicandu-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, cuvioase, că mare este darul dat ţie de sus,
Bucură-te, că cei chinuiţi de diavol primesc uşurare prin tine,
Bucură-te, prigonitorule al duhurilor celor necurate,
Bucură-te, lumină care goneşti întunericul,
Bucură-te, rugător pentru cei pentru care nu are cine să se roage,
Bucură-te, primind cuvintele de mulţumire de la cei pe care i-ai ajutat,
Bucură-te, că ai ţinut-o deasupra apei pe femeia îndracită,
Bucură-te , că ai vindecat-o prin rugăciunile tale,
Bucură-te, că maicile au cunoscut puterea rugăciunilor tale,
Bucură-te, că prin această minune le-ai îndemnat să recunoască sfinţenia ta,
Bucură-te, că atunci sfintele tale moaşte au fost puse spre închinare,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltiri diavoleşti!
Condacul 6:
Văzând cum unii creştini biruiţi de deznădejde au fost ispitiţi de gândul sinuciderii, ai venit în ajutorul lor in chip minunat, îndemnându-i să lepede cugetele drăceşti şi să îi cânte lui Dumnezeu : Aliluia.
Icosul 6:
Pe tânărul îndrăcit care vroia să-şi pună capăt zilelor şi s-a aruncat din clopotniţa nu numai că l-ai ţinut în viaţă, ci l-ai şi tămăduit de suferinta sa, izgonind pe diavol. Iar pe cei care s-au temut că, din pricina căderii, tânărul va muri i-ai întărit în credinţa în Dumnezeu, pentru care ai zis către tine unele ca acestea:
Bucură-te, că strici urzelile diavoleşti,
Bucură-te, că tânărul care s-a aruncat din clopotniţă nu a murit,
Bucură-te, că l-ai scos nevătămat din gura iadului,
Bucură-te, că îi fereşti pe creştini de păcatul sinuciderii,
Bucură-te, sfinte, care te rogi pentru toată lumea,
Bucură-te, că nu te scârbeşti de patimile noastre,
Bucură-te, că ne arăţi calea lepădarii de patimi,
Bucură-te, că ne chemi la războiul duhovnicesc,
Bucură-te, mustratorule al leneviei şi iubirii de sine,
Bucură-te, că aduci lumina în minţile întunecate,
Bucură-te, că cei pe care i-ai scăpt din ghearele iadului iţi multumesc,
Bucură-te, apus al disperării şi răsărit al nădejdii,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!
Condacul 7:
„Crucea este arma nebiruită, sabie cu doua taişuri”, striga copilul chinuit de diavol, muşcând crucea ta pe care o ţinea preotul care citea rugăciuni în faţa sfintelor tale moaşte. Şi diavolul, strigând că nu poate suferi puterea ta, a plecat, iar copilul i-a cântat Domnului: Aliluia.
Icosul 7:
Mult au suferit părinţii lui Spiridon, căznindu-l pe copilul lor stăpânit de diavol cum iţi spunea cuvinte hulitoare. Dar, având în sufletele lor nădejdea în Dumnezeu şi ştiind mulţimea minunilor tale , au stăruit în rugăciune şi rugăciunea le-a fost ascultată. Iar noi, crezând că vii în ajutorul tuturor celor care se roagă ţie cu credinţă, iţi aducem aceste puţine laude:
Bucură-te , cel ce lui Spiridon i-ai luminat copilăria,
Bucură-te, că ai împlinit rugăciunile părinţilor lor,
Bucură-te, cel ce ai şters mulţimea lacrimilor lor,
Bucură-te, că prin nevoinţa ta ai primit putere împotriva demonilor,
Bucură-te, că puterea crucii ţi-a fost pavaza în ispite,
Bucură-te, ca cei ce săruta crucea ta iau binecuvantare,
Bucură-te, chemarea pe calea cea îngustă a mântuirii,
Bucură-te, pildă de nevoinţă şi îndreptar de rugăciune,
Bucură-te, că ne înveţi să iubim nevoinţa,
Bucură-te, că te-ai asemănat pustnicilor din vechime,
Bucură-te, că împreună cu aceştia te rogi pentru noi păcătoşii,
Bucură-te, că ne călăuzeşti spre Ierusalimul cel de sus,
Bucură-te, Sfinte Ghersime, zid nesurpat de uneltiri diavoleşti!
Condacul 8:
Prin gura femeii paralitice din Etolia s-a auzit duhul necurat zicandu-ţi : „Nu am putere asupra ta, căci prin rugăciune te faci foc pe deplin”. Iar tu i-ai dat tămăduire bolnavei şi împreună cu parinţii săi, aceasta I-a adus Domnului cîntarea de mulţumire: Aliluia.
Icosul 8:
Nu te-ai scârbit de femeia îndrăcită, care te blestemă în fel şi chip, ci ţi-a fost milă de ea, că mult pătimise din lucrarea diavolului. Şi, plecând urechile la rugăciunea îndureratului ei bărbat, ai vindecat-o, pentru care au plecat din mănăstirea ta mulţumindu-ţi pentru ajutor şi zicându-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, foc ceresc care îi arzi pe diavoli,
Bucură-te, că pe cei care ajung la sfintele tale moaşte îi binecuvântezi,
Bucură-te, că pe cei care nu pot ajunge la tine îi ajuţi după credinţa lor,
Bucură-te, tămîie cu bun miros care alungi demonii,
Bucură-te, că risipeşti puterea farmecelor,
Bucură-te, cel ce ne fereşti de răutaţile duşmanilor,
Bucură-te, că în faţa ta vrăjitorii se arată neputincioşi,
Bucură-te, că până la sfarşitul vremurilor vei lupta împotriva lor,
Bucură-te, că întareşti în răbdare rudele celor îndrăciţi,
Bucură-te, că în ispite aduci alinare sufletelor lor,
Bucură-te, glas care cântă laude Dumnezeului celui viu,
Bucură-te, că pomenirea numelui tău le este rană demonilor,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!
Condacul 9:
Doi ani de zile au pătimit cei doi fraţi îndrăciţi din Mavrata , şi prin rugăciunile tale cu îngerii întunericului au plecat , zicând: „Ne-ai ars, nu mai putem să rămânem mai mult”. Iar noi , cunoscând puterea data ţie de la Dumnezeu, Îl lăudăm şi cu mulţumire Îi cântăm : Aliluia.
Icosul 9:
„Mamă, dezleagă-mă”, a zis către mama sa tânărul care fusese legat pentru tulburarea făcută din pricina demonului care îl stăpânea. Cacio, căutând ajutor de la doctori, a rămas neajutorat, dar cerând ajutor de la tine a aflat izbăvire şi , tămăduindu-se, ţi-a cântat unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai vestit bucuria mamei credincioase şi fiului ei,
Bucură-te, cel ce ai adus liniştea în sufletele lor chinuite,
Bucură-te, că pe tatal cel necredincios l-ai chemat spre lumina adevărului,
Bucură-te, că mulţi părinţi se roagă ţie pentru copiii lor,
Bucură-te, că nu au rămas ruşinaţi cei care au nădăjduit în ajutorul tău,
Bucură-te , că pe fraţii din Mavrata nu i-ai lăsat să se chinuiască,
Bucură-te, că ai dezlegat legăturile cu care îi legăsera diavolii,
Bucură-te , că rudeniile care îi legaseră cu lanţuri şi funii s-au minunat,
Bucură-te, că dezlegându-i pe fraţi L-au slăvit pe Dumnezeu,
Bucură-te, că părinţii acestor fraţi mult au postit pentru a-i ajuta,
Bucură-te, că îi povăţuieşti pe părinţii să stăruiască în rugăciune,
Bucură-te, că prin rugăciunile părinţilor îi ajuţi pe fiii lor,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de unetirile diavoleşti!
Condacul 10:
Ajungând în faţa judecătorului, creştinul cel nevinovat nu s-a lăsat biruit de deznădejde, ci a aşteptat lucrarea ta, ocrotitorule al celor napăstuiţi. Şi având loc în vremea judecăţii un cutremur de pămant, cel care îl nedreptăţise a fost cuprins de frica morţii şi şi-a recunscut păcatul, iar creştinul I-a mulţumit Domnului , zicând : Aliluia!
Icosul 10:
Ne-a cerut Mântuitorul Hristos să îi binecuvântăm pe cei care ne blesteamă şi să îi iubim pe cei care ne fac rau, dar suntem slabi în credinţă şi răutăţile vrăjmaşilor noşri ne covârşesc. Pentru aceasta cădem către tine, Sfinte Gherasime, cerând să vii în ajutorul celor nedreptăţiţi, şi să te lăudăm aşa:
Bucură-te, că pe creştinul cel nevinovat l-ai ajutat,
Bucură-te, că judecătorul i-a făcut dreptate celui napăstuit,
Bucură-te, că stai împotriva păraşilor care nu au frică de Dumnezeu,
Bucură-te, judecator ceresc care împarţi dreptatea,
Bucură-te, că ne înveţi să biruim răutatea prin bunătate,
Bucură-te, că ne îndemni să alegem iubirea în locul urii,
Bucură-te, împăciuitorule al celor care se vrăjmăşesc,
Bucură-te , că aduci pacea în casele creştinilor,
Bucură-te, că pe părinţi îi împaci cu fiii lor,
Bucură-te, că alungi tulburarea din mănăstiri,
Bucură-te, că pe cei prigoniţi pentru credinţa lor îi întăreşti,
Bucură-te, că şi noi mărturisim harismele tale,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!
Condacul 11:
Ajungînd la mănăstirea ta, soldatul Decaneos nu a vrut sa ţi se închine , ci te-a batjocorit, dispreţuindu-i pe cei care se rugau ţie pentru ajutor. Dar degrabă l-a ajuns mânia lui Dumnezeu, că a murit de moarte năpraznică, fără să iţi mai ceară iertare şi fără să Îi cânte celui ce poartă de grijă tuturor: Aliluia.
Icosul 11:
Lumea aceasta, iubitoare de desfrâu şi de apostazie, îi prigoneşte pe iubitorii de Dumnezeu, batjocorindu-i pentru credinţa lor. Şi mulţimea ispitelor i-ar doborî la pământ, dacă nu ar fi ocrotiţi de Dumnezeu şi dacă nu ar fi călăuziţi de ajutorul Maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor. Iar noi, cei care ştim minunile tale, iţi cântăm:
Bucură-te, că prin mustrarea celor necredincioşi ne fereşti de păcatul necredinţei,
Bucură-te, primind rugăciunile celor ce se roagă ţie pentru rudele lor,
Bucură-te, ajutându-i pe copii pentru rugăciunile parinţilor lor,
Bucură-te, ajutându-i pe părinţi pentru rugăciunile copiilor credincioşi,
Bucură-te, mustrătorule al celor care au minţile întunecate de păcat,
Bucură-te, că, în viaţă fiind, ai chemat oamenii să se spovedească
Bucură-te, că şi acum ne îndrepţi paşii spre Taina Spovedaniei,
Bucură-te, că cei ce se roagă ţie leapădă frica de spovedanie,
Bucură-te , împreună-rugător cu duhovnicii pentru îndreptarea ucenicilor lor,
Bucură-te, chip al povăţuitului desăvârşit
Bucură-te, biruitorule al patimilor, că îi ridici pe cei căzuţi,
Bucură-te, călăuzitorule al păstorilor pentru rugăciunile celor păstoriţi,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!
Condacul 12:
Vrând soldaţii italieni să distrugă mănăstirea ta, te-ai arătat într-un nor mare, alungând duşmanul spre bucuria călugărilor şi a creştinilor dreptcredincioşi. Ai făcut de ruşine puterea celor puternici şi i-ai înălţat pe cei smeriţi, care I-au cântat lui Dumnezeu cu evlavie: Aliluia.
Icosul 12:
Necazuri de tot felul ne împresoară şi furtuna ispitelor se abate asupra noastră, sfinte Gherasime. Dar credem că nu ne vei lăsa singuri, ci vei veni în ajutorul nostru,cerând de la Dumnezeu pentru noi cele ce ne sunt cu adevărat de folos. Şi pentru aceasta iţi zicem:
Bucură-te, cel ce păzeşti mănăstirea ta din Kefalonia de toate relele,
Bucură-te, că ai stat împotriva soldaţilor rău-credincioşi
Bucură-te, că prin arătarea ta ai umplut sufletele lor de teamă,
Bucură-te, ca prin rugăciunea ta au fost biruiţi,
Bucură-te, trâmbiţă care vesteşti înfrângerea duşmanilor,
Bucură-te, armă aducătoare de biruinţa ostaşilor drept-credincioşi,
Bucură-te, că şi acum păzeşti casele creştinilor care te cinstesc,
Bucură-te, liman al celor greu încercaţi de primejdii,
Bucură-te, scut al celor care prăznuiesc pomenirea ta,
Bucură-te , risipitorule al duhurilor care ne ispitesc,
Bucură-te, că dai cele de trebuinţă celor ce se roaga ţie,
Bucură-te, rugător neobosit în faţa tronului Sfintei Treimi,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!
Condacul 13:
O Sfinte Gherasime, lauda Kefaloniei şi cunună a bisericii lui Hristos , vino degrabă în ajutorul nostru, al celor necăjiţi, întristaţi şi deznădăjduişi şi roagă-te pentru noi ca Bunul Dumnezeu să ne ridice povara încercărilor care ne apasă şi să ne dea tărie în credinţă, ca să Îi cântăm : Aliluia!(se zice de 3 ori)
apoi Icosul 1 şi Condacul 1, apoi rugăciunea aceasta:
Rugăciune
Sfinte Gherasim, robule al lui Hristos, cel ce ai strălucit înaintea oamenilor ca lumină în întuneric, care ai călăuzit poporul spre cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, primeşte de la noi această puţină rugăciune. Vezi , sfinte , durerile noastre. Vezi necazurile care ne apasă. Vezi mulţimea ispitelor care ne învăluiesc neîncetat. Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, aşa cum te-ai rugat pentru mulţimea credincioşilor care mărturisesc minunile tale.
Mare dar ne-a făcut nouă Domnul prin neputreziciunea sfintelor tale moaşte. Că ne-am înatărit în credinţă auzind că bolnavii care s-au atins de racla ta au fost vindecaţi şi că i-ai alungat pe diavoli de la cei indrăciţi.
O, Sfinte Gherasim, precum ai scăpat insula Kefaloniei, cum ai scăpat-o de jugul agarenilor şi de multe necazuri, tot aşa ajută-ne şi pe noi. Am căutat uşurare prin puterile noastre, dar nu am aflat. Am căutat ajutor de la oameni , dar am rămas nemângaiaţi. La tine venim, sfinte, nădăjduind că nu ne vei ruşina. Ci ne vei da cele de trebuinţă, arătându-ne care este calea pe care trebuie să mergem.
Ştim că dacă în viaţă alegem după voia noastră cea rea rămânem lipsiţi de ajutorul dumnezeiesc. Roagă-te pentru noi, tu, sfinte, să cunoaştem şi să facem voia lui Dumnezeu, ca să ajungem în raiul cel preadulce, în care tu îl lauzi pe Dumnezeu cu toţi sfinţii şi cu toate puterile cereşti , în vecii vecilor. Amin.
Apoi se face otpustul.
Rugăciunea pentru izbăvirea celui îndrăcit
Sfinte Gherasim, podoaba a Kefaloniei şi ocrotitorule al ortodocşilor, primeşte puţina mea rugăciune pentru (numele), care mult se chinuieşte. Ştiu că ai primit darul de a-i ajuta pe cei chinuiţi de duhurile necurate, şi pentru aceasta te rog să îi dezlegi de legăturile diavoleşti cu care este legat. Arată-ti şi acum puterea, sfinte, ajutând această făptură care mult pătimeşte. Ştiu că pe tânărul care vroia să işi curme viaţa, aruncându-se din clopotniţă, nu doar că l-ai ţinut în viaţă, ci l-ai şi izbăvit de diavolul care îl chinuia. Ştiu că pe femeia pe care diavolul voia să o înece ai ţinut-o în chip minunat deasupra apei până ce maicile au venit să o ajute. Şi nu numai că nu a murit, dar prin rugăciunile tale a şi scăpat din ghearele diavolului care o chinuia.
Mare este durerea părinţilor care suferă copiii pătimind, mare este durerea rudelor când un om este bântuit de duhurile necurate. Vezi durerea inimii mele, sfinte nu mă lăsa. Ştiu că rugăciunea inimii mele, Sfinte, nu mă lăsa. Ştiu că rugăciunea mea este slabă, dar nu pentru credinţa mea, ci pentru iubirea ta faţă de neamul creştinesc te rog cu inimă zdrobită : îndură-te, sfinte, şi alungă de la (numele) toată lucrarea drăcească , pentru că el, cunoscând puterea dumnezeiască, să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu până la sfarşitul vieţii sale, mulţumindu-ţi pentru ajutorul primit şi lăudându-l pe Dumnezeu, Cel ce este minunat întru Sfinţii Săi. Amin.
Rugăciunea celui chinuit de diavol.
Sfinte Gherasime, mare făcătorule de minuni, vezi necazul meu şi durerile mele. Roagă-te pentru mine lui Hristos Dumnezeu, ca să ridice povara care mă apasa. Ajută-mă, sfinte, ajută-mă că nu cer desfătări lumeşti, ci cer să fiu izbăvit din lanţurile diavolului. Nu te scârbi de mine, păcătosul , ci vino în ajutorul meu.
Am auzit de mulţimea minunilor tale. Sfinte, şi cred lui Hristos că nu vei trece cu vederea cererea mea. Da, Cuvioase părinte Gherasim, ajută-mă , nu mă lăsa. Alungă norii deznădejdii de la sufletul meu. Alungă-l pe necuratul diavol, care mă împinge să fac lucruri necuvioase şi să spun cuvinte de ocară. Stai în ajutorul meu , sfinte, şi ajută-mă să dobândesc sănătate trupească. Primeşte puţina mea rugăciune, că eu, scăpând din lanţurile diavolului celui urător de oameni, să mă ridic din groapa în care zac şi să pun început bun mântuirii, slăvind în vecii vecilor Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, pe Tatăl, pe fiul şi pe Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.