Lansarea Calendarului creştin ortodox 2011 pentru cei cu deficienţe de vedere
În sala de festivităţi „Mitropolit Nestor Vornicescu” a Centrului Eparhial al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a fost lansat, la 19 ianuarie, Calendarul creştin ortodox în scriere braille, pentru anul 2011, informează TRINITAS TV. De asemenea, tot pentru persoanele cu deficienţă de vedere, a fost lansat şi un calendar audio. La eveniment a participat şi Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim.
„Este necesar acest calendar. I-am văzut pe mulţi bucurându-se. De asemenea, mă bucur că s-a putut, prin osteneala Sectorului social-filantropic al Episcopiei, să se editeze şi să apară şi un calendar audio pentru cei care nu au posibilitatea să citească în limbaj braille”, a spus Preasfinţitul Părinte Nicodim.
Calendarul a fost realizat în cadrul Centrului informaţional pentru persoanele cu deficienţă de vedere, ,,Didim cel Orb”, din Drobeta Turnu Severin şi a fost lansat cu sprijinul Asociaţiei ,,Filantropia Severin”.
www.basilica.ro