O biserică catolică din Franța va deveni Mall (centru comercial), iar o alta deja se află în vânzare

O biserică catolică din Vandoeuvre-les-Nancy (Meurthe-et-Moselle), construită în anii ’60, va fi vândută unui dezvoltator care vrea să facă un mall”, o procedură extrem de rară, conform unei declaraţii făcute astăzi, vineri, 8 aprilie 2011, de Episcopia de Nancy-Toul. „Am pus in vânzare această biserică, dedicată Sfntului Francisc de Assisi, în 2007, deoarece aici doar câţiva credincioşi mai mergeau la slujbă”, a declarat pentru AFP administratorul eparhiei, Michael Petitdemange.
Comunitatea Grand Nancy nu doreşte să ia clădirea, iar un dezvoltator a cumparat-o în întregime pentru suma de 1,3 milioane euro. Eparhia a asigurat totuşi că proiectul comercial în cauză nu cuprinde „niciun bar, sală de jocuri sau comerţ ilegal”, a spus iconomul.
Clădirea de beton a fost construită în anii ’60 de către Henri Prouvé, fratele celebrului arhitect Jean Prouve, atunci când oraşul Nancy s-a extins.
Vânzarea bisericilor catolice rămâne „extrem de rară şi excepţională” în Franţa, conform iconomului.
„Pe de o parte, fiindcă acest lucru nu se poate întâmpla cu clădirile construite până în 1905, iar pe de altă parte fiindcă aceasta implică un gest de curaj şi un sentiment de raţionalitate pe care mulţi eparhi nu le au”, a subliniat el, în timp ce o altă biserică din eparhie, în Mont-Saint-Martin, este pusă deja în vânzare.
Credincioşii bisericii Sf. Francisc de Assisi vor continua totuşi să viziteze capela, rămasă lângă construţie pentru câteva luni, „încă neprofanată”.
„Evident, un număr de enoriaşi sunt dezamăgiţi, deoarece unii au construit la ea, alţii s-au căsătorit acolo, şi-au botezat copiii lor. Dar, trebuie sa se obişnuiasca. Nu este un motiv să moară din cauza asta”, a mai declarat Petitdemange, informeaza Lacasuri Ortodoxe.