Murind pentru fratele tău -nu vei muri niciodată
În urmă cu mai mulţi ani, la un mare şi important spital din oraş, fu adusă pentru tratament o fetiţă numită Maria. Ea suferea de o ciudată şi rară boală, al cărei unic tratament era, după câte se ştia, o transfuzie de sânge de la frăţiorul ei de numai 5 ani. Acesta, la rândul lui, supravieţuise în mod miraculos aceleiaşi boli, şi dezvoltase anticorpii necesari pentru a o combate. Prin transfuzie, Maria se putea vindeca şi salva.
Medicul îi explică situaţia micuţului ei frate Andrei, şi îl întrebă dacă el ar fi de acord să-i doneze sângele sorei lui. Doar pentru un moment, Andrei păru că reflexionează profund, înainte de a suspina adânc şi de a spune, încet, dar hotărât: “Da, o voi face, dacă asta o salvează pe Maria!”.
Copil fiind, el nu îl înţelesese pe medic. El credea că urma să-i dea tot sângele său sorei lui jertfindu-și viața. Şi, de fapt, el chiar i-l dădea. Căci cine învață să moară mereu pentru fratele lui, nu va muri niciodată!
___
Omule, trăiește-ți zilele cu credință, dragoste și pace și întru bună nădejde.
Relația ta cu aproapele este testul trecerii în împărăția veșnică – în rai!
Iubirea aproapelui presupune mare iubire de Dumnezeu.
Religia creștină este o religie revelată personal de Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu este o invenție omenească; ea ne învață să dobândim fericirea veșnică – Împărăția Cerurilor, încă de aici, de pe pământ. Amin!