IPS Laurentiu: „Religia se transmite cu sufletul“
IPS Laurentiu: „Religia se transmite cu sufletul“
În acelaşi timp, ierarhul i-a îndemnat pe dascăli să nu-şi uite nici o clipă menirea de a sensibiliza sufletele elevilor şi a celorlalţi profesori, pentru a-i apropia de Biserică şi de Dumnezeu.
ÂÂ ÂÂ
„De fiecare dată, aceste întâlniri au fost folositoare din toate punctele de vedere. Întâi de toate, cunoaştem nevoile profesorilor de religie, în al doilea rând le transmitem noutăţile din sistemul educativ, planurile de învăţământ, cum se trece de la clasa 0 la clasa I şi, evident, programele analitice şi aşteptarea manualelor potrivite. I-am binecuvântat pe toţi aceşti ostenitori la altarul şcolii, la catedră, şi i-am rugat ca, întâi de toate, să fie educatori şi nu cei care fac instrucţie religioasă. Unii şi-au arogat calitatea de profesori şi au uitat că religia se transmite cu sufletul şi cu mintea. I-am rugat să ţină legătura cu preoţii din parohii, în aşa fel încât acest proces de învăţământ religios din şcoli să fie al Bisericii.
Foarte multe dintre cadrele didactice sunt femei, mame şi preotese, şi le-am rugat să transmită, prin orele de religie, dragostea maternă împreună cu dragostea lui Hristos faţă de prunci, faţă de viitorul Bisericii şi al neamului nostru. De asemenea, i-am rugat să nu uite că au o îndatorire dublă: una faţă de şcoală, prin orele din program şi una faţă de Biserică, prin participarea cu elevii la slujbele Bisericii. De aceea, dascălii trebuie să fie exemple în ataşamentul lor faţă de Biserică“, ne-a spus IPS Mitropolit Laurenţiu. Pentru că la întâlnirea de la Sibiu nu au fost prezenţi şi dascălii de religie din zona Mediaşului, în viitorul apropiat, inspectorii menţionaţi urmează să meargă în oraşul de pe Târnave pentru a organiza o întâlnire similară.
sursa acvila30.ro