Să vă rugaţi mai mult pentru ceilalţi decât pentru voi înşivă. Să rostiţi „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” şi să-i aveţi întotdeauna înlăuntrul vostru pe ceilalţi. Toţi suntem pruncii aceluiaşi Părinte, toţi suntem una; de aceea, chiar şi atunci când ne rugăm pentru ceilalţi, să spunem „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” şi nu „miluieşte-i”. Astfel îi facem una cu noi înşine!
Rugăciunea pentru ceilalţi făcută în chip delicat şi cu adâncă dragoste, ferită de interes personal, are un mare folos duhovnicesc. Îl umple de har şi de bucurie pe cel ce se roagă, dar umple de bucurie şi pe acela pentru care se roagă – îi aduce harul dumnezeiesc.
În viaţa mea, primul loc îl are rugăciunea. Nu mă tem de iad şi nu mă gândesc la Rai. Cer de la Dumnezeu să miluiască lumea şi pe mine. Dacă zic stăruitor „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, chiar şi atunci când am vizitatori, nu mă rup de Rugăciune. E unul şi acelaşi lucru; îi primesc pe toţi cu Duhul lui Hristos şi sunt întotdeauna gata să mă rog pentru lume. Încerc să-L iubesc pe Hristos. Acesta este ţelul meu.
Dumnezeu vrea să ne asemănăm Îngerilor. Îngerii necontenit Îl slăvesc pe Dumnezeu. Aceasta este rugăciunea lor – doar doxologie. Este lucru foarte subţire duhovniceşte, foarte delicat, care iese din cele omeneşti. Doxologia este întotdeauna lipsită de interes personal. Îngerii nu se roagă pentru a câştiga ceva, se roagă dezinteresat. Aici se ascunde şi taina credinţei noastre! Dumnezeu ne-a dat puterea ca şi Rugăciunea noastră să devină o neîncetată doxologie, o rugăciune îngerească. Când vom pătrunde în această Rugăciune neîncetată, Îl vom slăvi necontenit pe Dumnezeu, lăsând toate Acestuia – aşa cum se roagă Biserica: „Toată viaţa noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Aceasta este „matematica înaltă” a credinţei noastre!
(din cartea „Părinţii contemporani ne vorbesc despre războiul…”)
Material aparut in nr. 25 al revistei Familia Ortodoxa
