Să nu ne comparăm pe noi cu ceilalţi

În vremurile de demult oamenii nu intrau  în concurență cum se întâmplă  astăzi. Nu exista motiv de concurență. Nu se crea complexul de inferioritate. Astăzi omul se simte imediat inferior: ,,Ei au fost aleși, eu n-am fost ales; ei au reușit, eu n-am reușit!” Din câte îmi aduc eu aminte, acest lucru nu exista sau dacă exista, se manifesta într-o măsură foarte mică.

Astăzi nu se mai întâmplă așa, tocmai pentru că omul vede problemele lui în raport cu ceilalți. Ce vor spune ceilalți? Cum vor reacționa ceilalți? Cum va rezista? Cum se va comporta cu ei? Și viața devine un martiriu, tocmai pentru că trăim într-o epocă în care duhul acesta ne influențează pe toți. Așadar, de ce să nu încercăm să rămânem neinfluențați?

Știți cât de liniștiți suntem noi, cei care nu sutem influențați, cei care nu ne comparăm cu alții și nu concurăm cu nimeni? La clerici și la monahi există acest duh. Cei care vor să scape de el iau hotărârea aceasta și scapă de viermele care-i roade pe dinăuntru.

De ce n-ar lua cineva astfel viața?

Omul ia viața astfel, când nu se pierde în realitatea vieții pământești, ci vede viața  pământească ca pe ceva inclus în veșnicie. Existăm pentru puțin în lumea aceasta, pentru a câștiga veșnicia. Atunci când nu izbutim și când lucrurile nu se aranjează cum ne așteptăm, nu este un eșec. Dar noi îl simțim așa.

Am întâlnit mulți oameni care au reușit în viață, însă sunt triști din alte motive, pe care ceilalți nu le cunosc. Unii-mi spun din toată puterea sufletului: ,,Ah, părinte, nimeni nu se chinuiește ca mine!”. Se miră când eu le spun: ,,Pe toți îi aud spunând așa!” Toți oamenii, fără excepție, consideră că nimeni nu se chinuiește mai mult decât ei. Toți. Aceasta pentru că Dumnezeu a iconomisit ca fiecare să le trăiască pe ale sale. Dar să nu credeți că ceilalți nu au probleme. Au probleme identice, uneori chiar mai rele, după cum a iconomisit Dumnezeu pentru fiecare.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. Simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009