-Părinte, este bun obiceiul ca la botezul unui băiat să fie nașă o fată și la botezul unei fete să fie naș un băiat?

-Nașul copilului trebuie să fie de același sex cu copilul, așa cum spun canoanele bisericești. Este greșit obiceiul ca pe un băiat sa-l boteze o femeie și pe o fetiță s-o boteze un bărbat. Trebuie să se acorde atenție acestui lucru pentru că este de mare importanță. Diavolul, dă în gînd omului să facă rînduieli după capul lui, socotind că părerea lui nu are ce strica. Aceste rînduieli nevinovate devin foarte vinovate, pentru că prin ele îsi permit diavolii să ispitescă, să se apropie și să strice buna rînduială care-l poate păzi pe om.

-Părinte, este bine ca la botez să fie nași copiii?

-Nu este bine. Să nu fie puși să boteze copii sub 16 ani. În primul rînd copiii sub 16 ani ei înșiși sunt la școala părinților, a nașilor și duhovnicilor de a învăța din tainele credinței ortodoxe în care au fost botezați și au nevoie să fie botezați, nu-i poți pune pe ei să crească și să învețe sufletul copilului.

Sursa: Răspunsuri duhovnicești, părintele Ilarion Argatu, pag.177-178.