Într-o școală de la țară, la ora de religie, un copil l-a întrebat pe preotul care vorbea despre milă ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne mîntuim:
-Părinte ,dar eu, care sunt sărac și nu am ce dărui, cum să fac eu milostenie? Dacă aș avea și eu mai mulți bani, aș da cu dragă inimă, dar așa…
-Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineață, plecînd cu treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta, ieșind din curte și ajutînd pînă acasă o bătrînă, ce se ostenea cu o legătură de lemne. Mai tîrziu, am văzut-o iarăși îndrumînd un călător ce se rătăcise și, chiar dacă nu l-a putut ospăta, un sfat bun și o cană de apă rece s-au găsit și pentru el. Cînd vecina de alături a plecat în tîrg cu treburi, i-a lăsat în grijă copilul cel mic. Spre seară, cînd doi săteni se certau în drum, a ieșit și, cu vorbe frumoase, i-a împăcat. Vezi tu, acum, ce este mila? Chiar dacă nu ai bani să dai și celorlalți, nimic nu te împiedică să-i ajuți cu atît cît poți. Nu trebuie să dai din buzunar, ci din suflet.
