Procentajul rușilor care se prezinta pe ei insisi ca fiind atei a scăzut la jumatate: de la 26% la 13%, în ultimii trei ani, în timp ce numarul celor care se consideră pe ei „credinciosi“ a crescut de la 35 la 53%.
Rezultatul a fost oferit de Centrul de sondaj „Levada”, din Moscova. Sondajul a fost efectuat in perioada 23-26 iunie 2017, pe un eșantion de 1.600 de persoane din zonele urbane și rurale, cu vârste de peste 18 ani, in peste 137 de localități din 46 de regiuni care compun Rusia.
Creștinismul rămâne religia dominantă în Rusia, iar marea majoritate a rușilor – 92-93% are respect și poarta de grija creștinilor-ortodocși din țară.
Doar 1% si-a exprimat aversiunea fata de creștinii ortodocși.
Cu toate acestea, creșterea numărului de credincioși nu este neapărat însoțită de o credință profundă și de un sentiment de importanță sporita atribuit religiei. Numărul celor care respecta restricțiile Postului Mare, spre exemplu, a scăzut în ultimii ani: 73% sustinand ca nu si-au schimbat cu nimic dieta lor în Postul Mare in acest an; 9% au spus ca au postit doar în Săptămâna Mare, 15% au postit parțial și doar 2% au declarat că au încercat să tina tot Postul.