Papa Benedicat doreşte plecarea sa urgentă la Ierusalim

Călătoria Papei în Israel este o „decizie curajoasă”, afirmă Vaticanul. Călătoria în Israel, a cărei pregătire a fost confirmată în ziua de joi, de către Papa Benedict XVI, este o „decizie curajoasă”, a spus sâmbătă purtătorul de cuvânt din Biroul de presă al Vaticanului, părintele Federico Lombardi.

„Există în viaţa politică instabilitate şi nesiguranţă, multe diviziuni interne şi diferite tabere. Se înregistrează tensiuni continue în regiunea de conflict şi, recent, mai este şi războiul care a devastat Fâşia Gaza, mulţi oameni suferind”, a spus pr. Lombardi la Radio Vatican.

„Procesul de pace nu pare să înainteze cu paşi decisivi. Neîncrederea revine, în mod repetat, în dialogul dintre evrei şi Biserica Catolică,” a continuat acesta. „Dar tot trebuie ca Papa sa meargă. Şi, probabil, pentru aceste motive, este chiar urgentă plecarea. Trebuie să ne rugăm în locurile cele mai importante, unde ura şi dragostea se războiesc, acolo unde reconcilierea pare, omeneşte, imposibilă”, a încheiat el.

Papa a declarat joi că negarea Holocaustului este „intolerabilă şi inacceptabilă” şi a confirmat pregătirea sa pentru plecarea în Israel, încercând schimbarea atentiei din direcţia marelui scandal cauzat de ridicarea excomunicării unui episcop negaţionist. Benedict al XVI-lea nu a anunţat data călătoriei, care ar putea avea loc în perioada 8-15 mai, începând cu Amman, în Iordania şi continuând la Ierusalim, Nazaret şi Betleem, conform presei italiene.

www.lacasuriortodoxe.com

качели садовые купить дешевотур по австриикупить хвойные растения