Să învățăm milostivirea Tatălui
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Iubiți credincioși,
Fiecare dintre noi dorește să întâlnească un om care să-l asculte cu răbdare. Când am greșit, am vrea să nu fim judecați numai după greșeala aceea. Când suntem obosiți, ne dorim puțină înțelegere. Iar când trecem printr-o durere despre care nu putem vorbi, cât de mult ne ajută un cuvânt bun, spus la vremea lui.
Dar ni se întâmplă ca tocmai răbdarea pe care o cerem pentru noi să o dăruim greu celorlalți. Ne dorim să fim înțeleși, însă ne grăbim să răspundem. Cerem iertare, dar păstrăm în minte greșelile altuia. Nu întotdeauna din răutate. Uneori din oboseală, alteori din mândrie sau dintr-o rană care încă ne doare.
În această viață a noastră intră cuvântul Evangheliei de astăzi. Domnul ne îndeamnă să începem noi cu purtarea pe care o așteptăm de la oameni. Să oferim răbdarea după care tânjim, să ascultăm cum am dori să fim ascultați și să lăsăm aproapelui loc de îndreptare.
Iar la sfârșitul pericopei auzim chemarea care le adună pe toate: „Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6, 36). Aceasta este măsura spre care ne îndreaptă Hristos: bunătatea Tatălui ceresc. Luca 6, 31–36
Poate că, ascultând, ne gândim la cineva anume. La un om care ne-a nedreptățit. La cineva din familie cu care nu mai putem vorbi liniștit. La un prieten care ne-a dezamăgit. Și atunci cuvântul despre iubire se întâlnește cu împotrivirea inimii noastre: Doamne, cum să-l iubesc, când încă mă doare?
Să nu ascundem această întrebare. Putem să o aducem înaintea lui Dumnezeu așa cum este. Rugăciunea începe și din neputință mărturisită. Când spunem sincer că nu putem ierta singuri, Îi facem loc lui Hristos să lucreze în noi.
Domnul ne cunoaște rănile. Tot El ne cheamă să nu lăsăm răzbunarea să le adâncească. Putem ajunge să purtăm o ceartă în minte zile întregi: repetăm cuvintele celuilalt, pregătim răspunsuri, ne tulburăm din nou. Încet, omul cu care ne-am certat ajunge să ne ocupe rugăciunea, masa și odihna.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune, tâlcuind porunca răbdării: „Focul nu se stinge cu foc, ci cu apă”. Când răspundem mâniei cu mânie, îi prelungim lucrarea. Un răspuns așezat, o tăcere păzită de rugăciune sau amânarea unei discuții până ne liniștim pot opri răul să meargă mai departe. Omilia a XVIII-a la Matei
Aceasta cere trezvie. Putem tăcea cu dispreț, pedepsindu-l pe celălalt. Dar putem tăcea și fiindcă ne vedem tulburarea și nu vrem să rănim. Același gest din afară poate ascunde două stări foarte diferite. De aceea avem nevoie să ne cercetăm inima înainte de a ne socoti răbdători.
Iubirea vrăjmașilor începe uneori foarte smerit: să nu dorim căderea omului care ne-a supărat. Să nu ne bucurăm de necazul lui. Să nu-i adăugăm numelui încă o vorbă rea. Iar când putem, să cerem pentru el luminare și îndreptare.
Să păstrăm însă discernământul. Iertarea nu înseamnă să numim bine ceea ce este rău. Nici să ascundem o nedreptate sau să lăsăm pe cineva în primejdie. Cine trăiește în violență are nevoie de protecție și ajutor. A cere ajutor nu înseamnă lipsă de credință.
Ne putem ruga pentru îndreptarea unui om și, în același timp, putem păstra distanța necesară. Împăcarea cere adevăr, asumarea greșelii și schimbare. Uneori se face încet. De aceea, să nu apăsăm asupra celui rănit cerându-i să se vindece imediat. Să-l sprijinim cu răbdare.
Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie: „Fericit este omul care poate să iubească pe tot omul la fel”. Cuvântul lui ne îndeamnă să nu împărțim oamenii în cei vrednici de bunătatea noastră și cei pe care îi putem disprețui. Putem respinge o faptă și putem cere îndreptarea ei, păstrând grija pentru sufletul celui care a săvârșit-o. Capete despre dragoste, suta întâi, 17
Pentru aceasta avem nevoie de pocăință. Când ne amintim cu sinceritate de câte ori am fost noi înșine ridicați, îngăduiți și iertați, se mai înmoaie asprimea cu care privim greșeala altuia.
Patericul ne istorisește că un frate din Schit greșise, iar părinții s-au adunat și l-au chemat pe avva Moise. La început, bătrânul nu voia să vină. Fiind chemat din nou, a luat un coș găurit, l-a umplut cu nisip și a pornit spre adunare. Nisipul curgea în urma lui. Întrebat ce înseamnă aceasta, a arătat că propriile păcate rămân înapoia sa, fără să le vadă, iar el venise să judece greșelile altuia. Auzindu-l, părinții l-au iertat pe frate. Patericul egiptean, „Pentru avva Moise”, apoftegma 2
Să ducem cu noi imaginea acestui coș. Când suntem gata să rostim o judecată grea, să ne oprim puțin. Ce nu vedem la noi? Ce am cerut lui Dumnezeu să ne ierte? Am cunoscut întreaga luptă a omului despre care vorbim?
Smerenia ne ajută să îndreptăm fără să umilim. Un părinte își poate povățui copilul cu fermitate și blândețe. Putem spune adevărul într-o neînțelegere fără să răscolim toate greșelile trecutului. Putem apăra un om nedreptățit fără să lăsăm ura să ne conducă.
În această lumină o pomenim și pe Sfânta Muceniță Haritina. Viața ei ne spune că rămăsese orfană și fusese crescută de Claudie, care o primise cu grijă părintească. Mai târziu, în vremea prigoanei, ea și-a mărturisit credința și a rămas statornică în fața amenințărilor și a chinurilor. Viața Sfintei Mucenițe Haritina
Din mărturia ei putem primi curajul de a rămâne ai lui Hristos și când întâmpinăm împotrivire. Pentru noi, această statornicie se încearcă adesea în lucruri mici: să nu mințim ca să ieșim bine dintr-o încurcătură, să nu batjocorim împreună cu ceilalți, să nu întoarcem o jignire.
Blândețea creștină are nevoie de tărie. Este mai ușor să rostim primul cuvânt venit în minte decât să-l cercetăm. Este mai ușor să ne îndreptățim decât să spunem că și noi am greșit. Harul lui Dumnezeu ne sprijină tocmai în această osteneală, pe care nimeni din jur poate nu o vede.
Astăzi cinstim și Icoana Maicii Domnului de la Hârbovăț. Înaintea ei, credincioșii aduc de multă vreme rugăciuni și cereri de ajutor. Ne alăturăm și noi acestei rugăciuni, cu grijile noastre și cu oamenii pe care îi purtăm în inimă. Istoria icoanei, Mitropolia Moldovei
Cinstind-o pe Maica Domnului, ne apropiem de Fiul ei. Îi cerem ocrotire, dar și ajutor să ascultăm de Hristos. Putem pune înaintea ei durerea unei familii dezbinate, grija pentru un copil, singurătatea unui bătrân. Putem cere și o inimă mai răbdătoare, ca să nu sporim prin purtarea noastră necazul celor apropiați.
Uneori așteptăm să se schimbe mai întâi împrejurările. Să fie celălalt mai atent, mai recunoscător, mai liniștit. Evanghelia ne dă însă ceva de făcut chiar astăzi, în împrejurările pe care le avem. Putem începe cu felul în care vorbim și cu binele pe care îl putem oferi.
Să nu ne închipuim că vom împlini toate acestea numai prin hotărârea noastră. Avem nevoie de rugăciune, de spovedanie sinceră și de viața Bisericii. La spovedanie putem aduce și această mărturisire simplă: țin minte răul, mă bucur când celălalt pierde, nu găsesc putere să mă rog pentru el. De aici poate începe vindecarea.
Pentru săptămâna care vine, să luăm trei îndrumări mici, potrivite puterii noastre.
Mai întâi, să alegem un om cu care avem o neînțelegere și să-l pomenim zilnic înaintea lui Dumnezeu. Dacă nu putem spune multe, ajunge o cerere sinceră: Doamne, luminează-ne pe amândoi și ajută-ne să nu ne mai rănim. Să stăruim fără să căutăm îndată o schimbare a simțirii.
Apoi, să facem o milostenie discretă, fără să așteptăm mulțumire. Poate fi un ajutor material, o cumpărătură pentru un bolnav sau timpul dăruit unui om singur. Să lăsăm binele să fie folositor celui care îl primește, fără să-l împovărăm cu nevoia de a ne lăuda.
În al treilea rând, să oprim măcar o vorbă de judecată. Când începe vorbirea de rău, să nu adăugăm și noi ceva. Iar acolo unde este posibil și potrivit, să facem un pas spre împăcare: un salut, un telefon, o cerere de iertare pentru partea noastră de vină.
Seara, să ne cercetăm cu pace: am ușurat astăzi viața cuiva? Am ascultat? Am rănit prin grabă? Dacă am căzut, să cerem iertare și să începem din nou. Dacă am făcut puțin bine, să mulțumim lui Dumnezeu, fără să ne socotim mai buni decât alții.
Iubiți credincioși, Dumnezeu vede și osteneala ascunsă: răspunsul aspru pe care l-am oprit, rugăciunea spusă cu greu, ajutorul dat fără martori. Din asemenea începuturi mici, păzite cu credincioșie, se poate schimba încet felul nostru de a trăi.
Să cerem, pentru rugăciunile Maicii Domnului și ale Sfintei Mucenițe Haritina, puterea de a primi cuvântul Evangheliei în viața acestei săptămâni.
Doamne Iisuse Hristoase, primește neputința noastră și învață-ne milostivirea. Vindecă amărăciunea pe care o purtăm, păzește-ne de răzbunare și dă-ne cuvânt bun la vreme potrivită. Ajută-ne să facem bine cu inimă curată și să ne ridicăm după fiecare cădere. Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor sfinților, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.
