Conform trediției stabilite cu timpul de Biserică în primele 2 zile din Postul Mare, pentru cei ce pot, nu se mănîncă de loc, iar pentru cei mai slabi, seara puțină păine și apă.

În I săptămînă –  seara după canon se consumă pîine, fructe, legume uscate.

În Săptămîna Patimilor –  se mănîncă mîncăruri uscate seara.

În Vinerea Patimilor – cine poate, nimic.

În tot restul Postului Mare – de luni pînă vineri, o singură dată pe zi (seara) se consumă pîine și legume fierte fără ulei.

Sîmbătă și duminica – de 2 ori pe zi, pîine, legume, ulei și vin.

  1. Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul;
  2. Sf. 40 de Mucenici;
  3. Sf.Mare Mucenic Gheorghe;
  4. Joia Canonului Mare (Săptămîna a 5-a);
  5. Înaine și după sărbătoarea Bunei Vestiri;
  6. Joia Mare
  7. Sîmbăta Mare

La toate aceste sărbători se dezleagă la ulei și vin în orice zi n-ar cădea.

Însă fiecare să postească după putință cu acordul si binecuvîntarea părintelui duhovnic.

Sursa: ”Tipic Bisericesc”, alcătuit de Arhim. Ermogen (Adam),pag. 48-49