0
0

Sărut mâna. Revin cu o întrebare, pentru că nu am fost explicită data trecută. Sunt foarte îndrăgostită de un străin, mai precis de un libanez. Vreau să ştiu dacă eu îmi doresc atât de mult să fiu alături de el. Dumnezeu mă poate ajuta să fiu alături de cineva pe care îl iubesc. De cele mai multe ori nu m-a ajutat cu nimic….în viaţă. Deşi m-am apropiat de El şi am încercat să fac voia Lui. Poate greşeala mea a fost că am apelat la vrăjitoare. Dar pentru asta plătesc şi acum. Cât despre celelalte relaţii….doar eu am ieşit cu sufletul la pământ. Iar dacă şi acum o să fiu dezamăgită nu cred că aş putea merge mai departe. Mulţumesc.

  • You must to post comments
0
0

Îmi place cum toți jur în prejur sunt vinovați, doar Dvs… probabil, uneori vă întrebați, de ce nu vă cresc încă aripile… Fraților, dar poate mai încetați să dați vina pe Dumnezeu și pe toți din jurul Dvs. pentru toate nereușitele din viață și, mai încercați să faceți un bilanț al ei, să vedeți câte lucruri bune și câte nu prea bune ați făcut. Numai, nu în comparație cu semenii noștri, ci în comparație cu viețile sfinților, cu ispitele și cu încercările lor. Și atunci când vom avea și noi faptele lor cele mântuitoare, poate că ar fi cazul să ne întrebăm, deși, atunci mai mult ca oricând înțelegi cât de nemernic ești înaintea Tronului Ceresc! Ce ține de viața Dvs. după cum ați și înțeles deja, nu toate le-ați făcut la cel mai înalt nivel, să fim sinceri. Și nu trebuie să dați vina pe Dumnezeu pentru toate acestea, cred că aceasta ar fi un mare păcat. Ziceți că v-ați îndrăgostit de un albanez. Nu e nimic rău în dragoste soră. Problema e alta. Nu destul că mai toată viața ați dus-o cam fără de Dumnezeu, dar și mai departe alegeți să vă căsătoriți cu un musulman. Căsătoria cu un musulman înseamnă nimc altceva decât completa îndepărtare de Dumnezeu. De ce? Răspunsul e simplu. Orice păcat se săvârșește în afara trupului, iar păcatul desfrâului, se săvârșește în însuși trupurile voastre. El fiind musulman, Dvs. nu o să vă puteți cununa. Sper că nu vă apucați și pentru aceasta să-L învinuiți pe Dumnezeu, nu? Deci neputându-vă cununa, ve-ți trăi în desfrâu. Trupurile voastre, sunt Templu Duhului Sfânt. Iar în prezența desfrâului, ele (adică trupurile noastre), devin templu patimilor, templu pentru diavol. Nu poate în același trup să se sălășluiască și Dumnezeu și diavolul. Dacă prietenul Dvs. va alege să treacă la Ortodoxie, e altă vorbă, aveți șanse să fiți o familie fericită. Dacă însă vă schimbați credința Dvs. nu faceți nimic altceva decât să vă lepădați de Hristos, ca urmare, răspuns înfricoșător ve-ți avea de dat la Înfricoșătoarea Judecată a Mântuitorului nostru!

Eu zic soră, să vă treziți puțin, să vă mărturisiți păcatele și să încercați să nu-L supărați pe Dumnezeul nostru prin anumite afirmații care nu sunt demne de numele nostru de creștin. Dumnezeu ne iubește. Este destul ca și noi să încercăm să trăim în acestă dragoste și viața noastră capătă cu totul alt sens. Cu iertare dacă răspunsul a fost cel pe care nu vi l-ați dorit…

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.