Preotul

0
0

Vreau să vă întreb ceva despre un preot cu care am o problemă. Suntem în Sfânta Liturghie şi preotul se pune să vorbească spre femei şi alte relaţii la aceştea. Chiar în sfântul altar.  M-am slăbit din cauza că le văd pe preot ca un om de Dumnezeu. Şi chiar că părintele acesta se pare să nu aibă nici o frică de Dumnezeu. M-am oprit din dus la biserica aceasta din cauza că văd că preotul aceast are altă cultură în afară de legile sfinte. Părinte nu mă mai pot spovedi de cauza că preotul aceasta se pare că nu chiar este preot. Părinte, preotul aceasta este ceva care nu se pote crezut. Părinte, preotul glumeşte de prostii care nu trebuie, mai ales în biserică, sfântul altar. Mă tem părinte că slăbesc din cauza sa, model ce este biserica, părinte. Te rog să-mi dai îndrumare despre ce să fac.

  • benimin a întrebat 12 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă frate, degeaba mai mergi la biserică dacă ai văzut atâtea neajunsuri în preot și încă îți mai permiți public să îl judeci, tare mă bucuram dacă vedeai și careva neajunsuri ale tale, și mii intersant ce ai întreprins întru ajutorul părintelui, ai încercat cumva să te rogi pentru neajunsurile lui, Sfânta scriptură ne învață : dacă vezi preotul păcătuind acoperăl cu poala hainei tale și mergi de te roagă pentru el. Sunt foarte întristat nu de aceia că ai judecat un preot asta e un păcat mare, dar pentru că sufletul tău a căzut în așa mare prăpastie. Dragoste de Dumnezeu și de aproapele lipsește complet de la tine frate.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.