Pacate

Sfinţi Părinţi, simt o mare necesitate să primesc un impuls care să-mi trezească mintea din somnul ucigător al păcatului şi ispitei care ne urmăreşte toată viaţa practic, şi ştiu că acesta îl pot găsi în răspunsurile dvs, sunt perfect conştiientă că munca care o depuneţi pe acest site este coordonată de Marele Dumnezeu, şi sunteţi o adevărată binecuvântare pentru noi păcătoşii, vă mulţumesc din suflet pentru răspunsurile înţelepte care le primesc de la dvs. Problema mea este că pe parcursul vieţii mă stăruiam după puterile mele să duc o viaţă creştinească, plăcută lui Dumnezeu, dar din păcate diavolul cunoscând intenţiile mele a ştiut ce vicleşuguri să aplice astfel ca să mă facă să deviez de la calea corectă şi am făcut multe păcate de care îmi pare rău. Nu mă lasă în pace, mai ales că acum s-a început postul, m-am mărturisit, împărtăşit şi am reuşit să simt câte puţin din dulcea dragoste a Lui Dumnezeu care mi-o poartă mie păcătoasa, mă chinui în fiece zi să mă lupt cu cursele întinse de cel rău, dar mi-i foarte greu să rezist. Mă rog la Bunul Dumnezeu să aibă milă de mine şi să-mi dea putere, dar parcă am impresia că rugăciunea mea este seacă, că eu nu am reuşit să învăţ, să simt, să pot vb sincer cu Dumnezeu. Mi-i scârbă de viaţa păcătoasă pe care am dus-o şi nu vreau să revin la ea nicidecum, nu vreau să-L mai supăr pe Dumnezeu în nici un fel, căci şi aşa prea mult am făcut-o, dar mi-i greu, am un suflet slab, şi uşor mă las influenţată de ispitele şi tendinţele vieţii moderne care o ducem în timpurile de azi… Mai bine aş trăi în pustiu ca să nu mai am parte de ispite la orice colţ, dar mă mai gândesc că mi-am început şi viaţa de familie, că am primit o cruce de la Dumnezeu pe care trebuie să o port pâñă la sfârşitul vieţii. Vă mulţumesc anticipat!