Binecuvântaţi Părinte! Mă numesc Ionela, am 19 ani, sunt căsătorită de la vârsta de 16 ani cu soţul care are acum 30 de ani, înainte de căsătorie am căzut în păcatul desfrânării pe care îl regretăm şi l-am mărturisit. Avem o fetiţă de un an şi o lună şi o sarcina pierdută pe care ne-am dorit-o foarte mult. Numai că eu şi soţul meu ne certăm, vorbim urât, am ajuns chiar să ne lovim şi să ţipe fata ca se sperie. Greşesc şi eu mult, nu am răbdare multă, vorbesc prea mult şi arunc verigheta în el când mă supăr, fapte cu care mânii pe Bunul Dumnezeu.Vreau să mă schimb şi să fim o familie liniştită, să lucrăm pentru mântuire împreună, îl iubesc foarte mult şi nu mă gândesc că aş putea fi cu altcineva. Îmi doresc mulți copii sănătoşi şi cuminţi, să îmi trăiesc viața jertfindu-mă pentru ei soțul, mai strâmbă ca nu avem bani, nu avem casă, e doar ridicată şi e greu, noi suntem în străinătate şi doar soțul munceşte. De când ne-am căsătorit, s-a schimbat mult, dă vina pe mine că de când este cu mine, nu a mai strâns nici un ban, nu a mai construit nimic la casă. El mi-a recunoscut, făcea foarte des păcatul malahiei înainte să ne căsătorim, dar mai spune că face şi acum acest păcat. Ce pot face ca familia noastră sa rămână unită în Hristos? Vă rog îndrumaţi-mă că nu îndrăznesc să supăr părinţii noștri sau rude apropiate şi mai este puțin până o să ne spovedim.Vreau să spun că părinții lui nu au fost de acord cu mine fiind tânâră şi cu condiții materiale modeste m-au acceptat mai mult cu sila. Eu plâng foarte repede şi mult, iar soțul îmi spune că sufăr din cauza păcatelor părinților, că mama mea m-a zămislit necununată fiind şi cu un bărbat însurat care avea doi băieți, dar care nu s-a interesat de mine.Vă rog sfatuiţi-mă cum sa mă port, cum să fac? Sărut mâna. Doamne ajută.