cununie

0
0

Sărut mâna, Părinte! Am o întrebare la care nu pot găsi răspuns. Vreau să mă căsătoreasc la anul viitor în 2014 şi nici de cum nu putem alege data nunţii deoarece nu ştiu când se începe postul Sf.Petru şi Pavel! Noi am fi vrut să punem data nunţii la începutul lui Iulie deoarece nănaşii noştri se căsătoreasc pe 14 Iunie şi noi vrem cât mai repede posibil după ei. Şi încă ceva, dacă nu se primeşte în 2014 pot face nunta în 2015 pe 20 Aprilie e data când ne-am cunoscut. Paştile e pe 14.04. În 2015! Merci frumos pentru înțelegere ştiu că vam cam zăpăcit cu întrebările mele!

  • Cristina a întrebat 12 ani ago
  • last edited 10 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragii mei, postul Sf.Petru şi Pavel în 2014 se începe pe 16 iunie până pe 12 iulie. Iar pentru 2015 e cam târziu.În privința nașilor trebue să vedeți dacă întrunesc cerințele următoare: Naşii de cununie trebuie să fie ortodocşi, să locuiască împreună cît mai aproape de finii pe care îi cunună, ca să-i poată mai bine supraveghea duhovniceşte, şi să fie buni creştini. Adică să fie evlavioşi, cu familie model în societate, cu copii bine crescuţi, paşnici şi iubitori de biserică. De obicei naşii se aleg cu binecuvîntarea preotului şi cu învoirea ambilor miri şi a rudelor apropiate. Nu pot fi naşi de cununie cei necununaţi, cei divorţaţi, cei de altă religie, cei necredincioşi şi răi, cei beţivi şi desfrînaţi şi cei ce nu vin regulat la biserică în Duminici şi sărbători.

Cununia religioasă este una din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii, prin care un tînăr şi o tînără, de aceeaşi credinţă, ortodoxă, se unesc de bunăvoie în faţa Sfîntului Altar, pentru a convieţui pînă la moarte, în vederea naşterii şi creşterii de copii.

Prot.Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.