Doamne ajută părinte! Pentru un sfat apelez şi eu, căci mult mă frămînt. De mai mulţi ani merg la o mănăstire şi aşa a rînduit Dumnezeu acolo să-mi aflu şi părintele duhovnic, care prin sfatul şi blîndeţea lui a ştiut cum să mă apropie de credinţă şi să-mi arate frumuseţea ei. Însă băiatul cu care urma să mă căsătoresc de curînd şi pe care mult îl iubesc (şi el vrea să o ia pe calea preoţiei), mi-a pus condiţia că facem o familie, dacă îmi las părintele duhovnic şi niciodată să nu mai merg la el şi la acea mănăstire, (asta vrea şi părintele la care el se mărturiseşte, iar eu nu vreau să mă mărturisesc la el), dar nu am un motiv bine întemeiat ca să fac acest lucru, e pur şi simplu o dorinţă a cuiva şi mi se impune contrar voinţei mele (ceea ce mă doare mai tare este faptul că iniţial nu au fost probleme din cauza asta, apoi el s-a schimbat brusc, impunîndu-mi diverse lucruri, neacceptîndu-mă aşa cum sunt). Părinte oare pînă unde trebuie să fie ascultarea de persoana pe care o iubeşti? Amîndoi am vrut să facem o familie creştină, care să ne fie spre mîntuire, dar atunci cînd conştiinţa îţi spune că nu e bine să faci ceva (în cazul meu să-mi schimb duhovnicul) e greu să te decizi care drum e mai corect.
- a întrebat 11 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Doamne ajută soră ! Referitor la schimbarea duhovnicului, iniţial , nu pot spune nimic, întrebarea este abstractă(nu aţi indicat măcar denumirea mănăstirii sau vreun motiv concret).Cu adevărat sunt duhovnici fără duhovnicie.Dacă prietenul respectiv este teolog, probabil a observat nişte abateri,dar,ATENŢIE ! :sunt şi teologi fără teologie. Oricum dacă vine vorba de căsătorie, trebuie să aveţi ambii acelaşi duhovnic.Rare cazuri când un duhovnic-călugăr poate povăţui oameni cu probleme familiare.Cuviosul Paisie Aghioritul explică importanţa unui duhovnic la toţi membrii familiei.El face stabilitate.Nu rare ori au fost cazuri când stăteam de vorbă cu copiii referitor la comportamentul lor cu părinţii sau soţii în comportament cu soţia şi invers. Dumnezeu să vă dăruiască discernământ !
Pr.Iulian Pinteac
- Guest a răspuns 11 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.