Botez

0
0

Dacă copiii erau botezați din primele secole, iar apoi în Noul Testament ni se spune că cei care credeau în Iisus după o simplă convorbire se botezau, de ce cei care treceau la credință treceau printr-o perioadă de catehumenism? Sau catehumenii erau botezați de la început? Sau se mai poate întreba, de ce nu erau botezați din prima? Sau înțeleg eu greșit ceva și-mi scapă? Deoarece eu apăr credința ortodoxă, dar m-am împiedicat în acest mic lucru.

  • gabriel a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Catehumenul (gr. κατηχούμενος) este persoana care, începând să aibă o atracţie pentru creştinism şi dorind să se boteze, primeşte învăţătura creştină de la un catehet, de obicei cleric, rânduit de episcop sau de preot. În limbajul bisericesc de astăzi, şi în funcţie de uzul existent în diferite comunităţi ortodoxe, catehumen poate fi numit şi acela care, venind dintr-o altă confesiune creştină, se pregăteşte de a intra în Biserica Ortodoxă prin primirea Sfântului şi Marelui Mir.În Biserica veche catehumenatul putea dura luni sau chiar ani de zile, şi începea prin supunerea catehumenilor la un prin ritual de exorcizare şi renunţare la duhul lumii. În acest răstimp, catehumenul putea participa la unele slujbe ale Bisericii, dar nu şi la Sfânta Împărtăşanie – această însemnare se păstrează până astăzi în Sfânta Liturghie, unde, după citirea Evangheliei şi predică, catehumenii erau invitaţi să se retragă. De asemenea, catehumenii participau în mod regulat la iniţierea în învăţătura creştină dată de un catehet.După ce timp de mai multe secole, instituţia catehumenatului a dispărut aproape complet prin generalizarea practicii botezului pruncilor, astăzi ea reapare în special prin convertirile de adulţi în societăţile occidentale secularizate şi descreştinate. Deci pentru cei care încă nu cunoștea pe Iisus dar doreau ca să vină la orotdoxie fiind din comunități idolatre , erau catehumenați , pentru ai pregăti să între in obștea ortodoxă.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.