spectacol

Sărut mâna, părinte! Din pacate nu sunt o creştină adevărată, dar mă strădui să trăiesc după bunul simţ, în pace cu cei din jur. La biserică vin rar. În ultimul timp tot mai des apelez la Dumnezeu. Cu soţ suntem cununaţi îndată după căsătoria civilă-18 ani în urmă. Ultimul timp trăiesc în coşmar. Nu înţeleg de ce am jucat spectacol atîţea ani, parcă nu eram eu?! Problema constă în faptul că nu mai trăiesc intim cu soţul de 15 ani, dar la exterior-familie model. De cînd am ridicat insistent întrebarea \”de ce?\” nu-mi recunosc bărbatul. Încercările de a discuta cu dînsul duc la alt scandal. Spune că nu m-a înşelat niciodată, că eu sunt de vină etc. A mai îndesat-o cu băutul şi alcoolul îl transformă într-o fiinţă diferită de ceea ce este. Toate încercările, cuvintele mele se sfărîmă de carapacea în care se află, nu mă aude, nu înţelege mesajele mele. Are doar propria părere categorică. Părinte, sunt oare pedeapsită pentru păcatele mele? Cum să mă ţin în mîini şi să nu încep a-l urî? De altfel, cum se consideră (adică este valabilă) cununia noastră în aşa situaţie? Cu respect şi plecăciune.