Pentru Valtasara - Credința

BUNĂ SEARA! SĂRUT MÂNA SFINȚIȚI PĂRINȚI! I-așa de grea viața! Uneori îmi pare că se cuvine să ne luăm după simțămintele noastre așa de puternice. Alteori însă… simțămintele acestea se ciocnesc cu toate legăturile vieții noastre de mai înainte, se izbesc de legături care ne înlănțuie de alții și amenință să le sfărâme. Dacă ar fi viața ușoară și simplă cum trebuie să fi fost în rai și dac-am întâlni de la început ființa cu care… dacă viața n-ar avea datoriile ei, înainte de-a veni iubirea, atunci iubirea ar fi un semn că doi oameni sunt ursiți unul ptr altul. Cu noi nu este așa, văd, simt… sunt în viață lucruri, la care trebuie să renunți și mulți dintre noi trebuie să renunțe la iubire. Unele lucruri sunt încurcate și întunecoase. Citind povestea încurcată și totodată tristă a Valtasarei, vreau să spun doar atât: firește că prin câteva înfrângeri repetate ești împinsă spre descurajare însă aceste porniri sunt întotdeauna semne de înviorare dar ai cedință… gust-o și ai să vezi că nu ai să o mai părăsești niciodată. Tulburările sufletești le poți vindeca cu ajutorul religiei, credinței pentru că există o renaștere chiar și după cea mai grea cădere, există putința de a repara păcatul și greșeala… AI CREDINȚĂ! DOAMNE AJUTĂ!