Părinte, am o prietenă foarte apropiată mie și de ceva timp participă la slujbele organizației „Martorii lui Iehova”.. Tot încerc să trec cu vederea și să nu mă deranjeze, având în vedere că eu sunt crestin ortodox, dar nu pot să nu mă gândesc că o să pățească ceva pentru că am auzit multe povești și de la părinții mei, cum că unii care au încercat să iasa din secta asta, s-au ales chiar și cu moartea. Ea este o fată foarte deșteaptă și la locul ei, numai că lucrul acesta zic eu este un mare defect și singurul. Părinții ei nu știu lucrul acesta, pentru că sigur nu ar fi de-acord cu așa ceva și numai eu știu. Ce pot să fac să o ajut? Am încercat să îi arăt articole dar nici nu vrea să audă, e oarbă total. Spune că ea se va întoarce pe pământ, când se va sfârși totul aici și că o să fie nemuritoare. Vă rog din suflet să mă ajutați cu un sfat. Eu o să continui să mă rog pentru ea, deși nu cred că mai are scapare. Nici părinților ei nu le pot spune … sunt singura care știe și bineînțeles și părinții mei pentru că, cu ei discut absolut orice. Ai mei mă sfătuiesc să mai vorbesc cu ea doar ocazional, dar eu încă sper cumva să o pot aduce pe drumul cel bun. Doamne ajută!
- Anda a întrebat 10 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Bună seara. Puțin ce pot să vă ajut la acest subiect. Ceea ce pot să vă spun este că ar fi bine să cunoască părinții ei despre soarta copilului. Iar voi să vă rugați nu pentru ea ci pentru luminarea ei. E foarte greu cu oamenii care nici nu vor să mai accepte alte păreri. Și în încheiere vreau să vă mai spun: să încercați să îi vorbiți cu propria viață despre cele ce le pierde ea.
Doamne iartă-ne.
Mag. Vitalii Mereuțanu
- Guest a răspuns 10 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.