Sărut mâna cinstiți părinţi; doresc să mă sfătuiţi. M-am căsătorit cu ceva timp în urmă şi l-am urmat pe soţul meu undeva departe. Când am plecat mi-am luat rămas bun de la părinţii mei, i-am îmbrăţisat şi am plecat. Ei în urma mea mi-au aruncat vorbe urâte mi-au dorit răul de pe lume, pentru aceasta eu tot le-am trimis câte ceva, cum am avut posibilitate. De atâta ură cât mi-au aruncat în spate eu nu am putut să mă ridic în nici un fel lângă soţul meu, nu am avut putere, am dorit să lucrez, să învăt să conduc o maşină, să învăţ un curs, nu am reuşit nimic din tot ce mi-am propus. În schimb m-am îmbolnăvit şi am umblat numai pe la doctor. Eu în felul meu am credinţă mă rog. În unele dimineţi mă trezesc pe la ora 3-4 şi îmi spun rugăciunile de dimineaţă şi pe lângă mai citesc 2 acatiste a doi sfinţi folositori, şi mă culc din nou. Eu nu am urât în viaţa mea, şi nu sunt răzbunătoare, dar anumite persoane care nu am ce să învăţ de la ele le evit, le las în pace. Acum mă simt o neputincioasă pentru că au trecut ceva ani buni şi nu mai am putere să o iau de la capăt. Eu vorbesc cu părinţii mei şi îmi spun să mă duc să lucrez să le mai trimit bani, am încercat să mă duc în câteva locuri să lucrez dar nu m-au primit. Acum nu mai găsesc nici cel mai de jos loc de muncă pe criza aceasta. Ei mă condamnă că nu am vrut să lucrez să îi ajut. Cât am fost în ţară, i-am ajutat când au fost la necaz. Dar eu cred că Dumnezeu le ştie pe toate, el le rânduieşte pe toate. Ce mă sfătuiţi?