Dragă soră Maria, nu s-a menţionat că nu se poate să iubim şi pe Dumnezeu, dar şi pe acea persoană. Doar că trebuie să înţelegeţi care este prioritatea acestor simţuri. Iubindu-l mai mult pe Dumnezeu şi apoi pe acest băiat, nu veţi greşi nicicând căci Dumnezeu însuşi este iubire, căci numai din iubirea sa izvorăşte şi a nostră. Când prin iubire totală ne dăruim lui Dumnezeu în întregime, când nimic din lumea aceasta nu este mai de preţ sau mai iubit decât El, atunci ne sfinţim în întregime inima, sufletul şi cugetul, adică afecţiunea, voinţa şi gândirea. Dacă omul iubeşte, cu toată inima sa, cu tot sufletul său, cu tot cugetul său, realităţi mărginite şi trecătoare, schimbătoare sufletul lui se opreşte la aceste realităţi şi pierde libertatea sau dorinţa vie de a căuta şi de a primi viaţa şi iubirea veşnică a lui Dumnezeu. Anume de aceea s-a menţionat că dragostea de Dumnezeu este prioritară, că anume din ea izvorăşte totul ce avem bun. Şi nimeni nu vă zice că e rău să-l iubiţi şi pe acest băiat, doar că nu la fel ca pe Dumnezeu. Căci aceasta de adoua iubire este una trecătoare, este legată de această lume. Şi nu trebuie să ne apropiem de Dumnezeu prin rugăciune, biserică pentru a primi lucrurile acestea trecătoare, dar însăşi pentru exitenţa Domnului în viaţa nostră. Pentru dragostea nemărginită pe care ne-o poartă. Căci de aveţi o dragoste pură şi frumoasă faţă de acest băiat ea tot de la Dumnezeu vine. Şi nu este un îndemn să nu-l mai iubiţi pe acest băiat, doar că această dragoste să nu vă abată de la cea mult mai importantă. Să nu faceţi din ea scopul acestei vieţi, căci este altul. Şi importnat e să vă invăţaţi că nu totul ce ne dorim noi este chiar anume aceea ce ne va aduce folos. Şi uneori prin neîndeplinirea unor dorinţe, rugăciuni ale noastre Domnul tot spre bine ne îndeamnă. Doar că noi nu vrem să acceptăm aceste lucruri. Dumnezeu iubindu-ne ca pe copiii săi voieşte să ne dea lucrurile pe care le cerem, dar numai dacă noi căutăm mai întâi împărăţia şi dreptatea Sa.
Dumnezeu este iubire și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne întru el.
Prot Victor Mihalachi