Rătăcire

0
0

Sărut mâna, părinte. Nu știu ce să mai cred…, mă simt ca o oaie rătăcită. Până de ceva timp credeam că gnoza deține cheile spre adevăr, iar pe lângă asta am practicat reiki și shamanism. Simțem că ortodoxia nu spune tot adevărul, că mai există ceva înafara de asta… La gnoza m-a atras faptul că învăța ce sunt cerurile și infernurile, însă nu în mod teoretic, ci învăța oamenii să vorbească cu îngerii sau să verifice dacă există infernurile și demonii. Cei care practică mai mult și lucrează cu chakrele, pot mai târziu să vadă anumite lucruri pe care noi nu le putem vedea… Dacă gnosticii sunt eretici, atunci Dumnezeu de ce le ascultă rugile și au îngerii aproape? Căci se simte atunci când o ființă de lumină îți este aproape…, iar gnosticii vorbesc despre trezirea conștiinței, asta având loc după eliminarea egoului (păcatelor). Ei au accesul la mai multe informarții decât au majoritatea, direct de la ființe de lumină, dar având intuiția dezvoltată, nu se pot lasa înșelați de diavol, căci aceștia le întind multe curse în drumul inițiatic. Iar legat de reiki…, nu mi se pare o inițiere îndrăcească, pentru că este un sistem pe lumină, iar la inițiere se primesc și îngeri care te ajută în vindecare… În Biblie zice că Iisus și apostolii vindecau prin punerea mâinilor…, nu mi se pare nimic greșit în autovindecare sau alte sisteme. Sunt confuză și nu știu ce să mai cred, părinte…, eu vreau să fac doar voia Domnului și să ajut oamenii… Vă mulțumesc! Pace!

  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută. Nu vreau să comentezi de ce și pentru ce ci vreau doar să vă spun că la orice descoperire a acelor ascunse omului se poate ajunge prin post și rugăciune fără a apela la practici diavolești. Odată ce au ajuns Sfinții la asemenea lucruri înseamnă că este cale liberă în ortodoxie pentru așa ceva. Rămâneți în adevăr și dor prin adevăr ajutați oamenii.

Împărate și Domnul slavei fii cu noi.

Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.