Sfântul Spiridon

0
0

Am făcut Acatistul Sfântului Spiridon, îmi doream tare mult să iau un examen pentru un loc de muncă, dar din păcate nu am fost ajutată, tare aş vrea să ştiu oare care a fost motivul pentru care nu am fost ajutată, oare nu am ştiut să mă rog? Cum trebuie citit un acatist?

  • Catalina a întrebat 14 ani ago
  • last edited 10 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă Cătălina, desigur că nu o să pot să-ţi spun de ce nu ţi-a fost îndeplinită rugămintea. Dar un lucru e cert pentru fiecare creştin, că noi ne putem ruga Domnului, şi desigur şi prin intermediul sfinţilor, care sunt mijlocitori pentru noi, dar trebuie să ne lăsăm în voia Domnului. Şi chiar să o acceptăm ca pe una superioară şi sfântă. Doar nu aşa te rogi zilnic „Facă-se voia Ta…”. Îţi ştie Dumneze dorinţele şi năzuinţele şi la timpul potrivit le va îndeplini de vor fi spre folosul tău. Iar despre acatist, ca orice rugăcine e cel mai important credinţa cu care te rogi şi încercarea nu doar de a ne ruga pentru a obţine ceva, dar şi de a coumica prin intermediul ei cu Creatorul nostru.

Cred Doamne, ajută necredinţei mele.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.