Nu mai văd lumina de la capătul tunelului

Dragă soră Daniela, Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi, în aceste situații, omul nădăjduiește să aibă vești bune. Deseori se întâmplă aceasta, și de unde crede că a venit pur și simplu sfârșitul, că nu mai rezistă că se sufocă, că se va pierde sufletul lui și toate se tulbură ca într-o vijelie, poate să fie doar „o boare de vânt”.Aceasta trece repede, se indeparteaza, iese soarele. Așa se întâmplă și cu sufletul la sfârșit, vine mila lui Dumnezeu, vine odihna, vine liniștirea.Acesta este un adevăr, o realitate. Să nu ne pierdem niciodată nădejdea, întotdeauna s-o păstrăm. Cu toate că Dumnezeu rânduiește lucrurile să se întâmple așa că, atunci când vine pala de vânt omul să reziste, vine din nou ceasul în care își pierde nădejdea, însă există în adânc o nadejde pe care el o poartă. Când cineva deznădăjduiește, împreună cu nădejdea pe care o pierde, se desprinde și egoismul, pleacă din suflet toate relele omului vechi. Rămâne în sufletul lui doar nădejdea mântuitoare.Astfel, omul se leapădă de sine, se smerește, se încrede în Dumnezeu și nădajduiește cu adevărat în Acesta. Astfel vine vestea cea bună de dimineața: „Auzită să-mi fie mie dimineața mila Ta, că întru Tine am nădăjduit!” În timp ce ne aflăm pe calea lui Dumnezu, ni se deschid încontinuu drumurile. Cu cât se vădește mai mult Dumnezeu, cu atât ne luminează mai mult lucrurile și le așează pe făgașul lor. De aceea omul trebuie să-l urmeze pe Domnul pentru că acesta este Calea, Adevărul ,Viața și Virtutea. Așa că nu tea părăsit Dumnezeu asta cu siguranță o spun crede numai și toate celelalte se vor adăuga.

Prot Victor Mihalachi