Bună seara, părinte! Aseara am citit răspunsul la întrebarea nr:9701. Vă mulţumesc din suflet. Mi-i frică de faptul că copilaşul acesta va fi iubit numai de mine…va fi nefericit, toţi îl vor privi ciudat. Părinţii vor zice, că uite ne faci de ruşine…îmi vine în cap gândul de a opri sarcina, căci fiind aici nu am să pot să merg la capăt singurică, nu mă voi putea descurca. Doar să fiu cu tatăl copilului, toate ar trece mult mai uşor şi faţă de părinţi, şi în faţa greutăţilor. Dar cum să fac că în ţara asta ei au viziuni asupra vieţii extrem de diferite, mai mult mă va trage departe de Dumnezeu. Mi-am făcut o programare la medic peste 4 zile, să mă asigur în privinţa sarcinii şi să hotărăsc ce fac. Dar mi-i frică de Dumnezeu şi nu ştiu cum are să mă ierte copilaşul dacă fac o mare prostie. Nu i-am zis nimic despre sarcină tatălui copilaşului…oare mă va ierta Domnul? Nu ştiu cum să opresc şi să depăşesc această perioadă ce îmi întuneca sufletul şi mintea!??….
- a întrebat 13 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Soră, te rog mult să te oprești. De copilașul tău are nevoie și Dumnezeu și noi. De copilașul tău ai în primul rînd mare nevoie tu. Crede-mă soră. De altfel, Dumnezeu nu ar fi sădit suflet în acea sămânță. Și încă ceva, și mai singură ve-i rămânea, dacă ve-i săvârși păcatul, pentru că astăzi îl ai pe Dumnezeu. În momentul săvârșirii păcatului ve-i rămâne și fără de Dumnezeu. De ce nu doriți să înțelegeți că la moment nu sunteți singură? De că nu vreți să înțelegeți că Dumnezeu vă iubește și vă iubește mult! Răspundeții cu aceași dragoste, iar de restul nu vă îngrijiți – lăsați-L pe Dumnezeu să o facă!
Eu, vă recomand să-i spuneți prietenului. Cel puțin, chiar și de nu va voi să accepte, nu va putea spune că e nevinovat înaintea lui Hristos. Iar după, mergeți cu sarcina înainte. Dacă ar fi fost un păcat al neștiinței, ar fi fost realmente mai ușor. Așa însă, vă va fi foarte greu înaintea lui Dumnezeu. De asemeni, vă recomand să intrați în mapa despre avorturi și să analizați cu multă atenție fotografiile de acolo. Tot același lucru, doriți să-l faceți și cu copilașii Dvs. Chiar să aveți așa inimă?…
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.