Un american ce se afla pe patul de moarte şi-a revenit după ce a mărturisit un omor
Djaims Briuar, de 58 ani, după ce a suferit un insult, fiind convins în moartea sa rapidă a recunoscut în faţa poliţiei despre omorul pe care la comis cu 32 ani în urmă, şi ca prin minune şi-a revenit în curând. A dorit să-şi uşureze sufletul, crezând că în curând moare, a spus după convorbirea cu Briuar, într-un spital din Oklahoma poliţistul Tony Grasso, citat de „The Oklahoman”. Dar starea pacientului foarte repede după aceasta s-a stabilizat, astfel că, pacientului ia-u fost înaintate faptele sale nedescoperite de 32 ani. În prezent, acesta riscă pedeapsa cu moartea.În 1977, în Tennessi, Briuar şi-a împuşcat vecinul de 20 ani, Djim Cărrolla, deoarece considera că acesta a încercat să-i acosteze soţia. Nu mult după aceasta a trecut în Oklahoma, unde şi-a schimbat numele în Maicl Anderson şi împreună cu soţia sa a început a frecventa biserica de aici, anunţă serviciul de presă BBC.